Prima pagină » Local » Un bărbat din Iași urmărit internațional, adus în țară de polițiști
Un bărbat din Iași urmărit internațional, adus în țară de polițiști

Un bărbat din Iași urmărit internațional, adus în țară de polițiști

17 apr. 2025, 09:07,
Redacția BZI în Local

La data de 16 aprilie 2025, Poliția Română a adus în țară un bărbat, de 44 de ani, din Iași, care avea emis, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta era urmărit pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de minori.

„În fapt, în anul 2011, bărbatul a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat, ulterior, și alte persoane (trimise anterior în judecată).

Acesta s-a implicat, în perioada 2011 – mai 2016 (momentul destructurării grupării), în racolarea, transportul, cazarea și exploatarea sexuală, prin obligare la practicarea prostituției, atât în municipiul Iași, cât și în afara țării, respectiv pe teritoriul Italiei a mai multor victime, care au provenit din familii defavorizate, cu un grad redus de instrucție, într-o stare materială extrem de precară, cu diferite vulnerabilități.

Bărbatul a fost adus din Italia, având emis, la data de 10 aprilie 2023, pe numele său, de către Tribunalul Iași, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani și 8 luni.

Cel în cauză a fost introdus într-o unitate de detenție, în vederea executării mandatului.

Schimbul de date cu autoritățile italiene a fost efectuat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri din Iași, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE, respectiv Biroului SIRENE din Italia.

În luna iulie 2024, polițiștii italieni, în urma unei operațiuni ENFAST declanșată la solicitarea Direcției de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri, în baza informațiilor transmise de Serviciul de Investigații Criminale Iași – Biroul Urmăriri, au depistat bărbatul, de 44 de ani, urmărit internațional”, a transmis IPJ Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 august 2026
14 august 2026