O crimă neașteptată a avut loc, de curând, după ce un copil în vârstă de 11 ani a încercat să își apere mama însărcinată de fostul iubit. La doar o zi după ce bărbatul a fost eliberat din închisoare, acesta a vrut să îi ia viața fostei partenere, însă, din neatenție, l-a omorât pe fiul femeii.
Un băiețel de 11 ani a fost erou pentru mama lui. Minorul a murit în timp ce a încercat să își protejeze mama însărcinată de fostul ei iubit. Potrivit anchetei, se pare că bărbatul fusese eliberat din închisoare cu o zi înainte de atac.
Băiețel de 11 ani, ucis cu cuțitul în timp ce își apăra mama însărcinată de fostul iubit
Criminalul, pe nume Crosetti Brand, în vârstă de 37 de ani, a fost acuzat că l-a ucis pe Jayden Perkins, în vârstă de 11 ani, și că a înjunghiat-o pe mama minorului, în vârstă de 33 de ani.
Potrivit anchetei desfășurate de oamenii legii, se pare că bărbatul a fost eliberat pe cauțiune din închisoare cu doar o zi înainte de atac. Mai mult decât atât, în spatele gratiilor, acesta ispășea o pedeapsă de 16 ani pentru invadare de domiciliu și agresiune.
Ucis în timp ce își apăra mama
Despre femeie se știe că este mamă a doi copii și că are vârsta de 33 de ani. Ei bine, tragedia a avut loc în timp ce aceasta a pornit cu copiii la școală, în jurul orei 8 dimineața, moment în care bărbatul a intrat peste ei în casă și i-a atacat.
În acest fel, pentru a-și proteja mama, minorul în vârstă de 11 ani a intervenit, însă criminalul deja o înjunghiase pe fosta sa parteneră. De asemenea, polițiștii susțin că și cel de-al doilea fiu al femeii, în vârstă de 5 ani, a fost și el prezent și a asistat la întreaga scenă șocantă.
În urma atacului, femeia și fiul cel mare au fost transportați de urgență la spital, amândoi prezentând mai multe semne de agresiune pe corp.
Din nefericire, în urma rănilor extrem de grave pe care le-a suferit, minorul în vârstă de 11 ani a fost declarat mort la sosirea la spital. De cealaltă parte, chiar dacă mama a ajuns la spital în stare critică la unitatea sanitară, procurorii au spus că ea va supraviețui.
„Viața unui copil nevinovat a fost luată în timp ce încerca să-și protejeze mama, iar o mamă a fost atacată în ceea ce ar fi trebuit să fie cel mai sigur loc pentru ea, în casa ei.”, a spus procurorul.