Prima pagină » Actualitate » Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Sibiu și a scăpat cu viață
Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Sibiu și a scăpat cu viață

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Sibiu și a scăpat cu viață

22 aug. 2023, 17:32,
în Actualitate

Un copil de 2 ani a căzut, marți, de la etajul 4 al unui bloc din Sibiu. Băiatul nu are semne vizibile de traumatisme, pentru că mai întâi a căzut pe sârmele de întins rufe, apoi pe pământ.

Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență, marți, în municipiul Sibiu, pe strada Oslo, unde un băiat, în vârstă de 2 ani a căzut dintr-o locuință aflată la etajul 4 al unui bloc.

Din fericire, spun reprezentanții ISU Sibiu, copilul a căzut mai întâi pe sârmele de întins rufe din fața blocului, iar mai apoi pe pământ.

Polițiștii au deschis un dosar penal

Copilul a fost preluat de echipajul SMURD în stare conștientă, fără traumatisme vizibile și a fost transportat de urgență la Spitalul Luther din Sibiu, pentru investigații de specialitate.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.

„Polițiștii sibieni au constatat că este vorba despre un băiat în vârstă de 2 ani, care ar fi căzut de la geamul apartamentului în care locuiește, situat la etajul 4. În apartament se mai aflau cei doi părinți și un alt minor în vârstă de 6 ani. Copilul a fost preluat de echipajele medicale și a fost transportat la spital conștient. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest incident”, spun reprezentanții Poliției Sibiu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
02 octombrie 2026
02 octombrie 2026