Prima pagină » National » Un copil din Brăila i-a cerut bunicii bani de mâncare, dar și-a cumpărat substanţe halucinogene
Un copil din Brăila i-a cerut bunicii bani de mâncare, dar și-a cumpărat substanţe halucinogene

Un copil din Brăila i-a cerut bunicii bani de mâncare, dar și-a cumpărat substanţe halucinogene

12 aug. 2023, 21:30, 1 ,
în National

Un copil de 14 ani, din Brăila, i-a cerut bunicii sale bani pentru a cumpăra mâncare. El a cumpărat cu banii respectivi substanțe halucinogene şi a fost prins de jandarmi.  Echipajul a depistat un copil în vârstă de 14 ani care avea asupra sa un pliculeț sigilat, în care era o substanță albă cristalizată.

Ulterior, jandarmii au aflat că substanța a fost achiziționată cu banii pe care copilul i-a primit de la bunica sa pentru a cumpăra mâncare.

„A fost identificată bunica minorului, aceasta fiind tutorele legal, iar în prezența femeii, copilul a povestit că i-a cerut acesteia bani pentru a merge să-și cumpere ceva de mâncare.

În realitate însă, minorul a folosit banii pentru a-și procura pliculețul cu substanța posibil interzisă, pentru consumul propriu, potrivit spuselor lui”, au relatat jandarmii.

Aceștia au întocmit actul de sesizare, iar verificările sunt continuate de instituțiile abilitate, au precizat reprezentanții Jandarmeriei.

Poliţişti şi jandarmi, mobilizaţi pe litoral pentru minivacanţa de Sfânta Maria

Peste o mie de lucrători din cadrul structurilor MAI ale judeţului Constanţa vor asigura ordinea publică, în perioada 11 – 15 august, în minivacanţa de Sfânta Maria, cu precădere în zona litoralului, având în vedere numărul crescut de turişti aşteptaţi în staţiunile de la malul Mării Negre, a informat, joi, Instituţia Prefectului.

Conform unui comunicat de presă, peste 300 de poliţişti din cadrul IPJ Constanţa, în principal din cadrul structurilor de Ordine Publică, Rutieră, Investigaţii Criminale, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, folosind aproximativ 150 de autospeciale şi 10 aparate radar, vor acţiona zilnic.

De asemenea, peste 250 de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” sunt pregătiţi să intervină în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. ISU a alocat 120 de mijloace tehnice pentru acţiunile din această minivacanţă.

„Reamintim că, începând cu data de 30 iunie, în zonele cu afluenţă mare de persoane, au fost operaţionalizate 22 de puncte de lucru temporare, pentru creşterea gradului de siguranţă a turiştilor care îşi petrec vacanţa pe litoral. Acestea sunt repartizate astfel: 9 puncte de stingere a incendiilor – Urluia/Adamclisi, Crucea, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, Staţiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Vama Veche; 7 puncte de prim ajutor – Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn-Venus şi Vama Veche; 6 puncte de salvare acvatică – Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu şi Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol şi Portul Turistic Mangalia”, a mai informat Prefectura Constanţa.

Pe lângă alte misiuni specifice, jandarmii din cadrul IJJ Constanţa vor veghea şi la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a unor manifestări sportive, cultural-artistice şi de divertisment.

În total, pe perioada minivacanţei, vor acţiona, în medie, 180 de jandarmi, zilnic.

Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis” Constanţa va avea 130 de jandarmi la datorie, care vor acţiona în staţiunile turistice, în municipiul Constanţa, dar şi pe plajele protejate Vadu şi Corbu.

Aproximativ 300 de poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, atât pe mare, cât şi pe uscat.

În contextul Zilei Marinei Române, nave operative din dotarea Gărzii de Coastă vor participa la activităţile prilejuite de această sărbătoare, marţi, 15 august, în localităţile Sulina, Tulcea, Constanţa şi Mangalia.

Specialiştii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa vor desfăşura activităţi de prevenire şi informare cu privire la efectele negative şi riscurile asociate consumului de droguri.

Activităţi de prevenire, la evenimente desfăşurate pe litoralul Mării Negre, cât şi în perimetrul lăcaşelor de cult, vor derula şi specialiştii Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Constanţa.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026