Robert Cristian Coceangă, un elev din Constanța, a fost admis la Universitatea Harvard și a obținut o bursă integrală de 1,3 milioane de dolari.
Un elev din Constanța va studia Științe Politice la Harvard, una dintre cele mai prestigioase universități din lume
Robert Cristian Coceangă, elev în clasa a XII-a la Liceul „Decebal” din Constanța, a fost admis la Universitatea Harvard, SUA, unde își va continua studiile începând din această toamnă. Tânărul a obținut o bursă integrală estimată la 1,3 milioane de dolari, care acoperă toate costurile educației.
Parcursul său educațional a fost construit în timp, printr-un efort constant și o implicare activă în proiecte relevante pentru domeniul ales.
Implicarea civică și proiectele educaționale au cântărit decisiv în procesul de admitere
Pe lângă rezultatele academice, dosarul său a inclus activități extracurriculare consistente. Interesul pentru statistici și procese electorale s-a concretizat în crearea platformei „Politică pentru Toți”. Prin acest proiect, Robert explică tinerilor mecanismele democrației și contribuie la combaterea dezinformării din mediul online.
„De vreo doi ani am început să lucrez intens, să-mi creez profilul. Am avut o comunitate în spate, care m-a ajutat. Am adăugat şi alte activităţi în aceşti ani. Am reuşit să călătoresc pentru activităţile pe care le făceam”, a spus Robert Cristian Coceangă.
Elev din Constanța, admis la Harvard. Sprijinul familiei a avut un rol esențial în parcursul educațional al elevului
Familia a fost un element important în susținerea acestui demers. Părinții au contribuit la dezvoltarea sa și au încurajat implicarea în activități educaționale și civice.
„Bineînțeles că l-am susținut atât cât am putut eu cu tot ce a fost necesar și mă bucur extrem de mult pentru pentru reușita lui. Îi doresc succes, ne-a făcut mândri”, a spus mama lui Robert Cristian Coceangă.
Profesorii și colegii consideră reușita rezultatul unei munci constante și al implicării
Cadrele didactice și colegii văd această realizare ca pe o consecință firească a efortului depus în timp. Activitatea sa constantă și participarea la competiții au fost observate în mediul școlar.
„Explică şi toate reuşitele pe care le-a avut la toate concursurile. E un copil extraordinar, care se implică, îi place competitivitatea, îi place să lucreze în echipă foarte mult. Suntem o mică cărămidă aşezată la viitorul lui”, a spus Liliana Svinarciuc, directoarea Liceului „Decebal”, din Constanța.
Mult succes in SUA, dar sa nu uiti ca te-ai format in Romania.
Nu reveni!