Statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei, au elaborat un set de instrumente la nivelul UE pentru utilizarea aplicațiilor mobile de depistare a contactelor și de avertizare, ca răspuns la pandemia de COVID-19. În acest context, fostul ministru al Comunicațiilor Alexandru Petrescu acuză Guvernul Orban că, deși i s-a pus la dispoziție o aplicație pentru monitorizarea digitală a persoanelor aflate în izolare la domiciliu și carantină, întârzie adoptarea de soluții electronice în gestionarea COVID-19. „Ignoranța Guvernului Orban, abordarea defazată sau inconsistența măsurilor de control epidemiologic este impardonabilă”, susține Petrescu.
„Ghidul Comisiei Europeane recomanda astăzi guvernelor membre soluții digitale pentru gestionarea crizei epidemice. AU TRECUT 10 ZILE de când, alături de un grup de colegi din sectorul românesc de securitate cibernetică, am pus la dispoziția Guvernului Orbán o aplicație, cu titlu gratuit, COVID-19 Lockdown Tracker, pentru monitorizarea digitală a persoanelor aflate în izolare impusă la domiciliu și carantina. Iniţiativa noastră nu este un singulară, existând multiple propuneri pe masa guvernului; din păcate, lipsa de interes sau de știință digitală a guvernului Orbán întârzie adoptarea de soluții electronice în gestionarea COVID-19, prelungind criza, cu efecte negative în plan medical, social și economic.
Ignorând în totalitate utilizarea soluțiilor digitale, Guvernul Orbán pierde zile prețioase, în care ar fi putut controla distanțierea socială și ar fi putut procesa informaţii de importantă majoră ce ar fi condus la decizii a autorităților în deplină cunoștința de cauză, controlând fenomenul epidemiologic, permiţând în ultimă instanța o repornire graduala și controlată a activității economice.
În condițiile în care majoritatea țărilor europene gestionează astăzi pandemia și dinamica epidemiologică prin instrumente digitale, ignoranta Guvernului Orbán, abordarea defazată sau inconsistenta a măsurilor de control epidemiologic este impardonabilă”, scrie Petrescu pe Facebook.