Prima pagină » International » Un frigider smart i-a trimis o femeie la Urgențe. Ce s-a întâmplat
Un frigider smart i-a trimis o femeie la Urgențe. Ce s-a întâmplat

Un frigider smart i-a trimis o femeie la Urgențe. Ce s-a întâmplat

15 dec. 2025, 18:40, 1 ,
Redacția BZI în International

O femeie din Marea Britanie, pe nume Carol, s-a prezentat la camera de urgență după ce o reclamă afișată pe un frigider inteligent Samsung ar fi făcut-o să își piardă contactul cu realitatea.

Sora acesteia a relatat întâmplarea într-o postare virală pe Reddit, cerând publicului sfaturi pentru a gestiona situația neobișnuită.

Ce a păţit o femeie după ce şi-a cumpărat un frigider smart

Pacienta, diagnosticată cu schizofrenie și internată anterior pentru episoade similare, i-a spus surorii că „cineva încerca să comunice cu ea” prin frigiderul smart. Ulterior, femeia a condus până la spital, unde a rămas două zile sub supraveghere și i-au fost ajustate medicamentele.

„Sora mea schizofrenică s-a internat singură pentru că a crezut că are un episod psihotic, De fapt era o reclamă pe ecranul LED.”, a scris sora ei pe Reddit.

Abia după ce s-a întors acasă, sora a aflat ce se întâmplase cu adevărat.

„Când am derulat pe Facebook, am văzut o reclamă pe un frigider inteligent care spunea: NE PARE RĂU CĂ TE-AM SUPĂRAT, CAROL. Era pe un fundal galben straniu și părea foarte amenințător. La o privire mai atentă, era o reclamă pentru un serial TV.”, a transmis aceasta.

 

Serialul în cauză este „Pluribus”, thrillerul distopic de pe Apple TV creat de Vince Gilligan, în care actrița Rhea Seehorn interpretează o autoare pe nume Carol.

În urma episodului petrecut, femeia a ajuns la urgenţe

Redditoarea i-a trimis surorii un screenshot, iar aceasta a confirmat că reclama i-a declanșat episodul psihotic.

„Este asta măcar legal în Marea Britanie? Să rulezi reclame înfricoșătoare pe un frigider inteligent, fără să știi cine le-ar putea vedea?”, a adăugat sora lui Carol în postare.

Comunitatea Reddit a reacționat cu empatie:

„Este îngrozitor pentru sora ta. Îmi pare rău. Ai putea depune o plângere”

„Da, este legal. Dar săraca ta soră… Poate ar fi mai bine să îi luați un frigider simplu, fără ecran sau internet.”

Și utilizatorii de pe X.com au comentat:

„Sincer, dacă frigiderul mi-ar vorbi pe nume fără context, și eu aș crede că am un episod psihotic.”

Alții s-au întrebat de ce un frigider are nevoie de ecran cu reclame. Pagina de suport Samsung precizează că software-ul Family Hub poate afișa reclame pe ecranul principal.

„Dacă nu vrei să le vezi, poți apăsa X pentru a le închide. De asemenea, le poți dezactiva din meniul Settings al frigiderului.”

Dacă opțiunea nu apare, utilizatorii trebuie să facă un update de software, apoi să acceseze settings, să selecteze advertisements și să dezactiveze cover screen ads.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Comentarii
  • Numai Prostii isi iau aparatura smart pentru ca isi dau seama ca sunt cretini si vor un ajutor.

    ,,Pe fauna cuvântătoare apasă greu osândă grea, prostia e molipsitoare, pe când înţelepciunea ba.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026