Prima pagină » Titlurile zilei » Un important om de afaceri este de acord cu reducerea sporului angajaților de la stat. „Sistemul public are nevoie de o reformă profundă”

Un important om de afaceri este de acord cu reducerea sporului angajaților de la stat. „Sistemul public are nevoie de o reformă profundă”

03 iul. 2025, 02:00, 12 ,
Raluca COSTIN în Titlurile zilei

Un important om de afaceri susține reducerea sporului angajaților de la stat, dacă acestea sunt făcute în anumite condiții

După 3 zile de proteste ale angajaților de la mai multe instituții publice, nemulțumiți de reducerea sporului pentru condiții vătămătoare de muncă, mediul privat reacționează. Oamenii de afaceri, micii antreprenori care sunt, la rândul lor, nemulțumiți de povara fiscală, taxe și impozite mari, dar și faptul că guvernanții iau în vizor mereu mediul de afaceri când vine vorba de a aduce bani la bugetul de stat, dar nu reformează aparatul bugetar suprapopulat, ANAF nu colectează datoriile enorme la stat ale marilor companii, au reacționat la evenimentele din ultimele zile. Este și cazul unui important om de afaceri din Iași, Tiberiu Stoian, care administrează cu succes un business cunoscut la nivel mondial. Antreprenorul plătește lunar taxe și impozite de zeci de mii de lei pentru cei 130 de angajați, iar cheltuielile lunare se ridică la câteva sute de mii de lei. A atras atenția cu privire la măsurile fiscale neprietenoase cu mediul de afaceri, de fiecare dată când a fost cazul.

Un important om de afaceri din Iași susține reducerea sporului angajaților de la stat

Tiberiu Stoian, fondatorul Exonia, susține că reducerea sporului angajaților de la stat, în anumite condiții, aduc un echilibru între sectorul privat și cel public.

„În contextul recentelor măsuri privind reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar și eliminarea unor sporuri, reacțiile angajaților din administrația publică nu au întârziat să apară, și era de așteptat. Ca antreprenor din mediul privat, cred că statul are obligația de a-și gestiona cheltuielile cu responsabilitate, mai ales în acest context economic fragil. Din această perspectivă, revizuirea sistemului de sporuri este nu doar justificabilă, ci chiar necesară. La fabrica de ambalaje Exonia, fiind în mediul privat, ne confruntăm constant cu provocări legate de productivitate, costuri, competitivitate, iar remunerația suplimentară este întotdeauna corelată direct cu performanța, eficiența și rezultatele obținute. Nu este sustenabil ca statul să acorde sporuri care nu sunt transparente sau care nu reflectă în mod real efortul sau condițiile de muncă. Reacția funcționarilor publici care au protestat imediat după anunțarea măsurilor este firească, în măsura în care se simt nedreptățiți sau luați prin surprindere. Orice intervenție în veniturile unei categorii sociale trebuie făcută cu tact, comunicare clară și explicații solide. Ce nu trebuie pierdut din vedere este că acești oameni au familii, obligații financiare, iar schimbările bruște generează tensiune. Dar, în același timp, trebuie să avem curajul să spunem că sistemul public are nevoie de o reformă profundă, atât în ceea ce privește structura, cât și modul în care sunt stabilite veniturile. Tăierile sporurilor din domeniul public vor aduce un echilibru între sectorul public și cel privat, și pot fi un pas în direcția corectă, dar nu sunt suficiente. Este nevoie de o regândire mai largă a rolului statului, de digitalizare, de debirocratizare, de criterii clare de performanță. O administrație publică eficientă, bine structurată și corect plătită pe criterii de performanță, este în interesul tuturor. Dar această echitate se construiește nu doar prin tăieri, ci și prin investiții în competențe și printr-o cultură a responsabilității”, susține antreprenorul din Iași.

Potrivit lui Tiberiu Stoian, orice decizie economică de la nivel mondial poate afecta și afacerile locale.

Afacere de milioane de euro, din Iași, cunoscută la nivel mondial

Grupul Exonia a fost fondat în anii 2000 de omul de afaceri Tiberiu Stoian, antreprenor în serie, cu investiții în industria ambalajelor, IT, turism, comerț în România și SUA, și este format din trei entități: Exonia Holding, producător de ambalaje din hârtie; Exonia Production, producător ambalaje plastice, și Artis IT Solutions, integrator de soluții de digitalizare industrială. Produsele ajung atât în România, cât și în America sau mai multe state din Europa, un procent important din vânzările Exonia fiind către partenerii din străinătate.

Proprietarul Fabricii de ambalaje Exonia, Tiberiu Stoian, a investit recent 2,5 milioane de euro într-o nouă linie de producție, care va crește capacitatea fabricii din Iași cu peste 5.000 de tone anual. Cifra de afaceri înregistrată în anul 2022 era de 31 de milioane de lei, un an bun pentru Exonia, urmând scăderi ușoare ale cifrelor de afaceri în 2023 și 2024. Pe de altă parte, Tiberiu Stoian, om de afaceri prosper din Iași, proprietarul Exonia, susține reducerea sporului pentru condiții vătămătoare, acordat angajaților de la stat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Cum adica „este de acord”?! Ce, isi cere statul roman voie de la asta sa reduca salariile bugetarilor?

    • Zau asa. Cred ca ar fi necesara o verificare a firmelor private, sa vedem cate taxe platesc, cate salarii minime pe economie au si cat primesc efectiv angajatii. Este stiut ca fenteaza plata tva-ului si a impozitelor. Ar fi de luat in calcul si faptul ca masinile scumpe, pe care le conduc patronii( pentru ei se admite) dar si familiile lor, sunt platite de clienti, pentru ca aceste masini sunt costuri de productie. Cu cat se imbraca mai bine, conduc masini mai scumpe, stau in case mai mari, fac vacantele pe cine stie unde, cu atat mai mult se stie ca acesti bani vin din preturile mari platite de clienti pe bunurile pe care le cumpara de la firmele lor si din sume provenite din taxe si impozite neplatite.
      Ma uit , de ex. la dezvoltatorii imobiliari, conduc masini de sute de mii de euro. Valoarea acestor masini este regasita in pretul platit de bietul cumparator pentru casa sau apartament, bani luati pe credit de la banci, pentru care este indatorat o viata. Daca face 20 de case, iar masina dezvoltatorului este 200000 euro ( am vazut ca asta este moda acum), a fiului 50000 euro, a nevestei 50000 euro, a nepotilor 20000 euro, a amantei vreo 30000 euro, pentru ca asa am vazut ca este familia mica, in total vreo 350000 euro, fiecare cumparator va plati 17500 euro plus dobanda de la banca, pentru confortul dezvoltatorului. Sa nu mai vorbim de restul : casa, vacante, etc. Inteleg ca patronii isi asuma riscuri, ca nu au viata privata, ca bla bla bla, dar este chiar nesimtire sa isi dea cu parerea asupra institutiilor publice. Sa isi vada de viata lor, sa isi plateasca taxele si dupa aceea sa deschida gura.

  • În stepa Mongoliei, călăreții doar pe exonia vor. Mondial.

  • *erată:
    Da, normal ca afaceristul să-și dea cu părerea, mai ales că plătește salariile atâtor oameni.
    1.Trebuie mărită norma la profesori; ce plm e 2/4 ore pe zi?
    La profesori, norma didactică tre’ să fie de minim 8 ore de muncă, la fel ca toți muncitorii.Au vacanțe prea multe și lungi, mai scurtate.
    2.Medicii,… medicii din România au un salar mult prea mare; deja îi depășesc la salarii și pe colegii lor din Vestul EUropei. La rezultate mai tre’ lucrat, acolo sunt la nivel de Nigeria.
    Și 3! La pnct. 3 aș dori ca muncitorii cu 12 clase ( st. med.) să aibe dublate toate impozitele, inclusiv contribuțiile la Cas și Cass …acum sunt mici acele impozite, iar ei oricum nu au ce face cu acei bani, multi merg la păcănele sau cumpără parizer la nevastă. De fapt, muncitorii plătiți cu salariul minim( cu 8 sau 12 clase ) ar trebui să nu mai primească bani ,,cașh” în mână, ei ar trebui plătiți doar cu alimente expirate (plata in natură ca in neolitic).
    In acest fel se rezolvă de la sine și problema numită pompos ,,risipă alimentară” !
    Nu uitați: Banii n-aduce fericirea! Sictir

    • Vezi ca nu-ti prea iese treaba cu imitarea lui plm.

    • A fi sau nu de acord cu ceva este diferit de a-ti da cu parerea, cum spui tu. Daca nu sesizezi diferenta, e problema ta. Nu intereseaza pe nimeni daca asta e de acord sau nu cu orice, pentru ca decizia nu ii apartine. Hai ca-i simplu.

    • Oi, plm …de datacasta ai nimerit și tu un comentariu bun. In general comentezi la ore matinale și pe lângă subiect. Esți varză în general dar pentru acest comentariu primesti un 10 cu felicitari. Bravo!
      Nu ne mai obosi cu comentarii slabe, pe viitor scrie asa cum ai scris acum

  • Da’ lu’ patronache de ce i se permite sa-si faca cumparaturile personale pe firma? E ca si cum mi-as face eu cumparaturile din salariul brut si as plati impozit 16% numai pe ce ramane dupa ce am cumparat tot ce am nevoie. Mi-ar conveni, dar n-am voie. Patronache, da, el are voie. Aia e. O tara cu firme sarace si patroni bogati. Asta suntem.

  • Patronatul vrea ca la stat sa fie toti platiti numai cu salariul minm pe economie, ca la el la firma.
    S-a saturat sa-i tot plece salariatii din raiul lui privat in sectorul bugetar. :)))

  • frustrat acest om, el îşi plăteşte angajaţii cu un salariu derizoriu şi angajaţii îşi dau demisia

  • Unii angajați au refuzat demisia și au cerut salariile compensatorii prin concedieri colective.Asa ca,individul a fost nevoit să respecte legea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 decembrie 2025
05 decembrie 2025