Un jandarm din Braşov a fost omorât, iar un pompier şi un alt tânăr au fost înjunghiaţi de criminal, după o ceartă pentru o datorie de câteva mii de euro. După crimă, suspectul a fost găsit într-o baltă de sânge, lângă blocul în care locuia.
Conform IPJ Braşov, toţi cei patru bărbaţi se cunoşteau de dinainte de scandalul de sâmbătă.
„La data de 26 martie, în jurul orei 00,20, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în localitatea Râşnov, în incinta unui imobil, a avut loc o agresiune în care un bărbat, de 39 de ani, ar fi lovit cu un cuţit trei persoane. Fapta s-ar fi petrecut în interiorul locuinţei, în care bărbatul bănuit a pătruns pe uşa aflată deschisă, aici găsindu-i împreună pe cei trei bărbaţi, cu vârstele de 22, 24, respectiv 38 de ani. (…) După săvârşirea agresiunii, autorul s-ar fi îndreptat către locuinţa sa, în apropierea acesteia fiind identificat, în stare de inconştienţă, cu tăieturi în zona braţelor, leziuni pe care şi le-ar fi provocat după conflictul din locuinţă”, a precizat, duminică, IPJ Braşov.
Un jandarm din Braşov a fost omorât, iar un pompier şi un alt tânăr au fost înjunghiaţi
Totul s-a întâmplat, noaptea trecută, în curtea unei case din Braşov, acolo unde mai mulţi tineri, printre care şi jandarmul şi pompierul, consumau băuturi alcoolice. La un moment dat, unul dintre tineri a scos un cuţit şi a început să îi înjunghie pe trei dintre cei aflaţi în curte.
Astfel, un jandarm în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiat şi a murit, iar un pompier şi un alt tânăr au fost grav răniţi şi au fost transportaţi de urgenţă la spital.
Criminalul a plecat apoi spre casă, iar în apropierea blocului în care locuia a decis să îşi pună capăt zilelor şi şi-a tăiat venele de la ambele mâini. El a fost găsit într-o baltă de sânge şi transportat de urgenţă la spital.
Potrivit unor surse, totul ar fi pornit de la o datorie de aproximativ 5000 de euro.
,,Foaie verde de dai n-ai, ia nu da sa vezi cum ai”