Prima pagină » National » Un lider al partidului Pro România a murit împreună cu soţia sa într-un accident înfiorător în Braşov

Un lider al partidului Pro România a murit împreună cu soţia sa într-un accident înfiorător în Braşov

10 feb. 2021, 08:34,
în National

Samuel Calotă, care a candidat la alegerile parlamentare din partea Pro România, şi soţia sa au murit luni seara într-un accident în judeţul Braşov. Maşina în care se aflau ar fi lovit un cap de pod şi apoi s-a răsturnat.

Samuel Calotă a murit împreună cu soţia sa într-un accident produs pe DN73, între localităţile Râşnov şi Tohanu Nou. Medicii sosiţi de urgenţă la faţa locului nu au mai reuşit să-i salveze.

Din primele cercetări, poliţiştii spun că accidentul s-a produs după ce maşina în care se afla politicianul alături de soţia sa s-ar fi ciocnit de un cap de pod şi apoi s-a răsturnat.

„La data de 08 februarie 2021, în jurul orei 22.00, pe DN 73, la km 116 + 100 m (între localitățile Bran și Râșnov), a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un autovehicul, al cărui conducător a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe plafon.

În urma producerii accidentului rutier au rezultat două victime. Cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul celor două victime. Cadavrele au fost preluate și transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. În cauză, s-a întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent principal Nadia Olaru, conform mytex.

Chiar cu o zi înainte de producerea tragediei, politicianul Samuel Calotă a publicat pe pagina sa de Facebook versuri din poezia „Plumb” – scrisă de George Bacovia.

„Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint
Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig
Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb”

Samuel Calotă a murit. A candidat la alegerile parlamentare 2020 din partea Pro România
Samuel Calotă a candidat la Camera Deputaţilor din partea partidului Pro România, în judeţul Teleorman. El a fost preşedintele filialei judeţene a partidului condus de Victor Ponta.

Samuel Calotă a fost colaborator al Securităţii ca poliţie politică, conform Ştiripesurse.

Conform notei de constatare a CNSAS, prezentată în instanţa de judecată, Samuel Calotă a fost recrutat de Securitate în decembrie 1981 în calitate de gazdă a casei de întâlniri cu numele conspirativ „Violeta” în scopul realizării legăturii cu sursele de informare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 octombrie 2026
09 octombrie 2026