Prima pagină » Eveniment-Social » Un magnific concert pascal în inima Vienei – FOTO

Un magnific concert pascal în inima Vienei – FOTO

19 apr. 2024, 13:08,
în Eveniment-Social

În spațiul impregnat de sacralitate a monumentalei Biserici „Sfântul Petre” (Peterskirche), situată în „inima” Vienei, a avut loc la data de 17 aprilie 2024, în prezența unui numeros public, un recital de muzică religioasă bizantină, susținut de membrii ai Corului „Tronos” al Patriarhiei Române, care a acompaniat pe cunoscuta artistă Maria Coman.

Evenimentul s-a desfășurat sub auspiciile Ambasadei României în Republica Austria, a Institutului Cultural Român, înscriindu-se în ciclul de manifestări dedicate celebrării împlinirii unui deceniu de la fondarea Asociației „Mihai Eminescu” – Viena.

Un magnific concert pascal în inima Vienei

Fiind invitat să rostească un cuvânt de deschidere a seratei muzicale, Excelența Sa, Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria, a subliniat semnificația acestui moment, derulat în preajma sărbătorilor pascale din acest an ale comunității ortodoxe române, dar și contribuția pe care arta muzicală, cu toate genurile ei consacrate, o are în prezent, constituindu-se în mesageră a culturii românești peste hotare. Totodată, vorbitorul a ținut să remarce aportul Asociației „Mihai Eminescu” la promovarea acestor valori culturale, îndeosebi rolul președintei acesteia, Laura Hanţ, preşedintele Asociaţiei „Mihai Eminescu” din Viena şi cetățean de onoare a municipiului Iași.

„Mulțumind artiștilor pentru onoarea de a fi prezenți în Capitala Austriei, în ciclul de manifestări dedicate celebrării unui deceniu de existență a asociației, am ținut să evoc sprijinul constant al Ambasadei României, personal al ambasadorul Emil Hurezeanu, al Institutului Cultural Român, al Bisericii Ortodoxe, precum și al publicului entuziast, arătând că astfel de manifestări vor continua până la sfârșitul anului.
În interiorul somptuoasei biserici vieneze, renumită pentru că pe acest loc, în secolul al IV-lea d. Hr. s-a ridicat prima clădire ecleziastică, astfel încât Peterskirche este considerată cea mai veche biserică și parohie din Viena, a răsunat o muzică de o perfecțiune impecabilă, reunind atât compoziții din repertoriul clasic bizantin dar și muzică psaltică ortodoxă.
Repertoriul ales a pus în valoare atât vocea angelică a interpretei, dar și măiestria fără seamăn a acestui grup coral.
Recitalul susținut a captivat inima publicului, spectacolul fiind potențat și de sonoritatea excepțională a acestui spațiu sacru, renumit prin faptul că biserica aceasta a fost prima clădire cu cupolă din epoca „barocului vienez”. Mai mult decât atât, în „epoca biedermeier” Biserica Sf. Petru a fost considerată una dintre cele mai populare biserici în timpul Săptămânii Mari, astfel că și în prezent aceasta atrage numeroși turiști din Austria dar și din străinătate.
La spectacolul care pur și simplu a înălțat sufletește pe toți cei prezenți am remarcat pe Ioan-Rareș Bogdan, europarlamentar, pe deputatul dr. Harald Troch.
Această nouă și impresionantă manifestare a talentului muzical al interpreților români va rămâne cu siguranță în inimile noastre. Dăruirea, pasiunea cu care Asociația „Mihai Eminescu” – Viena se implică în promovarea relațiilor de prietenie româno-austriece vor continua cu noi acțiuni culturale de același nivel”, a transmis Asociația Mihai Eminescu din Viena.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 iunie 2026
26 iunie 2026