Prima pagină » Actualitate » Un pod la care se efectuau lucrări s-a prăbușit, în vestul Greciei – FOTO, VIDEO

Un pod la care se efectuau lucrări s-a prăbușit, în vestul Greciei – FOTO, VIDEO

23 iul. 2023, 18:21,
în Actualitate

Un pod la care se efectuau lucrări de construcţie s-a prăbuşit parţial duminică la Patras, în vestul Greciei, au informat serviciile de pompieri şi poliţie, anunţând că există persoane prinse sub dărâmături şi răniţi, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Există persoane prinse sub dărâmături, dar nu cunoaştem numărul lor”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor, iar cel al poliţiei a precizat, câteva minute mai târziu, că există persoane „rănite”.

Potrivit agenţiei elene ANA, o amplă operaţiune de salvare este în curs, după ce la locul accidentului au ajuns ambulanţe, maşini de pompieri şi de poliţie.

Spitalul universitar din Patras şi spitalul Sfântul Andrei din acelaşi oraş sunt pregătite să primească răniţii.

Televiziunea publică ERT a afirmat că cinci persoane au fost rănite grav, dar informaţia nu a fost confirmată în acest stadiu de autorităţi.

Cauzele prăbuşirii nu sunt cunoscute deocamdată. Podul este situat pe autostrada care leagă portul Patras, din peninsula Peloponez, de capitala Atena.

Grecia arde. Mii de turiști sunt evacuați de urgență din Rodos în timp ce incendiile au cuprins mare parte din insulă

Mii de oameni au fost evacuați până acum din case și din hotelurile de pe insula grecească Rodos după ce incendiile de vegetație au cuprins o mare parte din insulă, relatează BBC.

Departamentul de pompieri din Grecia a descris aceste incendii ca pe cele mai dificile cu care s-au confruntat până acum.

Se estimează că peste 3.500 de oameni au fost evacuați pe cale terestră sau pe mare în locuri mai sigure, de când au început aceste incendii extrem de periculoase.

Insula se confruntă cu incendii amplificate de vântul puternic încă de marți, pe fondul unui val de căldură extremă în toată Europa.

Până acum nu au fost raportați răniți, conform Ministerului Crizei Climatice și Protecției Civile din Grecia.

Conform autorităților, turiștii sunt evacuați în siguranță din zonele afectate ale insulei Rodos – mai puțin de 10% din numărul total de locuri de cazare – și sunt trimiși către alte hoteluri de pe insulă.

Cel mai fierbinte weekend de iulie din ultimii 50 de ani în Grecia

Cinci elicoptere și 173 de pompieri acționează în zonă, iar trei hoteluri din zona Kiotari au fost raportate ca fiind avariate de flăcări. Alte zone din Laerma, Lardos și Asklipio au fost, de asemenea, afectate.

Proprietari de vase private s-au alăturat pazei de coastă elene și au oferit acesteia ajutor în a aduna oameni de pe plaje în estul insulei. Vasele marinei elene s-au îndreptat spre regiune, una dintre cele mai populare pentru turiști.

Ioannis Artophios, adjunctul șefului pompierilor, a spus că oamenii vor fi cazați temporar pe un vas, în timp ce alții au fost cazați pe un stadion de pe insulă, conform viceprimarului din Rodos.

La televiziunea locală au fost difuzate imagini cu cozi lungi de turiști cu bagaje în mâini care așteptau să fie scoși în siguranță, în timp ce pe fundal se vedeau nori groși de fum.

O femeie britanică a spus că a fost evacuată din hotelul la care se cazase cu sora și fiica, însă că apoi au fost duse și lăsate să aștepte pe o plajă, în căldură extremă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
02 octombrie 2026
02 octombrie 2026