Prima pagină » Local » Un pompier a suferit un infarct în timpul intervenției pentru stingerea incendiului izbucnit la Spitalul CFR Pașcani – UPDATE
Un pompier a suferit un infarct în timpul intervenției pentru stingerea incendiului izbucnit la Spitalul CFR Pașcani - UPDATE

Un pompier a suferit un infarct în timpul intervenției pentru stingerea incendiului izbucnit la Spitalul CFR Pașcani – UPDATE

30 apr. 2025, 22:10, 1 ,
Redacția BZI în Local

O incident a avut loc în timpul incendiului de la mansarda Spitalului CFR Pașcani. Un pompier în vârstă de 52 de ani, din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, a suferit un infarct în timpul intervenției.

UPDATE 2: ISU Iași a transmis că pacientul este monitorizat la Spitalul Sf. Spiridon Iași.

„Un coleg a fost transportat la spital. Este monitorizat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Datele medicale sunt confidențiale. Pacientul nu dorește mediatizarea cazului”, a transmis ISU Iași.

UPDATE: Pacientul are o stare bună și se află sub tratament și monitorizare în secția de cardiologie.

„Stare bună, tratament și monitorizare în cardiologie”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

Știre inițială

Pompierul a început să aibă dureri în piept și a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Ulterior a făcut un infarct miocardic acut infero-posterior – o afecțiune gravă a inimii, care afectează partea inferioară și posterioară a mușchiului cardiac.

Acesta a fost stabilizat și transportat de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, pe secția de cardiologie.

Reamintim faptul că astăzi a izbuncit un incendiu la Spitalul CF Pașcani.

„La ora 14:11, Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la un cabinet medical individual aflat la mansarda Spitalului CFR Pașcani (clădire cu regim de înălțime P+1E+M). A fost alertată Secția de Pompieri Pașcani, deplasându-se 3 autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și o autoplatformă pentru salvări de la înălțime cu 16 pompieri militari și un echipaj medical de la SAJ Iași.
A fost declanșat planul roșu de intervenție, suplimentându-se cu următoarele forțe: o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos 2 ATVM și 1 EPA. Din clădire au fost evacuați 62 de pacienți de către personalul medical, iar 17 angajați ai spitalului s-au autoevacuat.
La ora 14:37, incendiul a fost localizat de către forțele de intervenție ale ISU Iași. Incendiul se manifestă la nivelul mansardei, într-o încăpere de aproximativ 40 mp având destinația arhivă, cu degajare de fum la mansardă (suprafața afectată aproximativ 200 mp).
La ora 14:58, incendiul a fost lichidat de către forțele ISU. În urma evaluării preliminare, nu este necesară relocarea pacienților către altă unitate spitalicească”, a transmis ISU Iași.

Citește și:

Incendiu la Spitalul CF Pașcani. A fost declanșat planul roșu, pompierii intervin în forță

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2026
16 iulie 2026