Prima pagină » Eveniment-Social » Un proiect nou, la finalul stagiunii Naționalului ieșean: „Arcadia” de Tom Stoppard, în regia lui Vlad Cristache
Un proiect nou, la finalul stagiunii Naționalului ieșean: „Arcadia” de Tom Stoppard, în regia lui Vlad Cristache

Un proiect nou, la finalul stagiunii Naționalului ieșean: „Arcadia” de Tom Stoppard, în regia lui Vlad Cristache

13 iun. 2025, 16:20,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Pe 15 iunie, de la ora 19:00, la Sala Mare, Teatrul Național Iași lansează, în premieră pe țară, spectacolul Arcadia de Tom Stoppard, montat de Vlad Cristache, regizor aflat la prima colaborare cu trupa Naționalului ieșean. Ultima premieră a acestei stagiuni îi aduce pe scenă pe actorii: Mălina Lazăr, Luca Gumeni, Ada Lupu, Ionuț Cornilă, Horia Veriveș, Dumitru Georgescu, Emil Coșeru, Andreea Boboc, Cosmin Maxim, Andrei Sava, Ioana Aciobăniței, Octavian Păun. Scenografia spectacolului este semnată de Theodor Cristian Niculae iar traducerea îi aparține Silviei Năstasie.

Tom Stoppard, dramaturg, scenarist și traducător, pe numele său adevărat Tomáš Straüssler, scrie această piesă în 1993. Textul este considerat de critici o capodoperă a „unuia dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani” în limba engleză, fiind votat pe lista scurtă, în anul 2006, de Instituția Regală a Marii Britanii pentru Premiul Cea mai bună carte de știință scrisă vreodată. În 1993, Arcadia este câștigătoarea Premiului Laurence Olivier pentru cea mai bună piesă, în același an vede pentru prima oară lumina scenei la Teatrul Național Regal din Londra, iar la New York, doi ani mai târziu, la Teatrul Vivian Beaumont, obține Premiul New York Drama Critics’ Circle și o nominalizare la Premiul Tony, la categoria Cea mai bună piesă.

În Arcadia, Stoppard îmbină îmbină știința, arta și filosofia, abordând o multitudine de teme precum teoria haosului, continuitatea timpului, sursa cunoașterii, relațiile umane, sexualitatea, conflictul dintre rațiune și emoție, moartea și entropia. Acțiunea se desfășoară pe două planuri temporale juxtapuse – începutul secolului al XIX-lea și sfârșitul secolului al XX-lea, în aceeași cameră din conacul Sidley Park. În 1809, tânăra Thomasina Coverly își pune întrebări despre matematică, haos și termodinamică, sub îndrumarea tutorelui său, Septimus Hodge, prieten al poetului Lord Byron. În prezent, scriitoarea Hannah Jarvis și profesorul Bernard Nightingale încearcă să reconstituie evenimentele din trecut pe baza indiciilor lăsate în jurnale și documente. Adevărul despre ce s-a întâmplat în vremea Thomasinei iese, treptat, la iveală.

Arcadia este „un elogiu al ideii de cunoaștere”, afirmă Vlad Cristache, „un text care ridică foarte multe întrebări relevante pentru noi. Și anume, în tot haosul în care trăim acum, există un sens? Există insule de ordine în aparentul haos? Întrebări despre cum percepem noi realitatea și cum o scriem de-a lungul istoriei prin literatură, artă, știință, toate reunite într-o poveste care conține foarte mult umor, suspans și mister”.

Vlad Cristache, unul dintre cei mai prolifici tineri creatori de teatru din România, a absolvit Regie Teatru la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București (UNATC) în 2009, urmând apoi cursurile de Master în Regia Teatrului Contemporan până în 2011. A montat pe cele mai importante scene din țară, a primit numeroase nominalizări și premii și a creat scenografia pentru multe dintre producțiile sale. În prezent, este la cârma Teatrului Excelsior, cu o viziune modernă și proaspătă, oferind tinerilor un repertoriu dinamic, modelat pe nevoile și așteptările lor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Anunţul lui Nicuşor Dan după „summitul” politic de la nunta lui Nazare
Nicuşor Dan a fost sâmbătă seară la nunta lui Alexandru Nazare, dar preşedintele nu a stat până la tortul miresei, deoarece are un summit important, semn că desemnarea premierului se amână din nou. După „summitul” politic de la nunta lui Nazare, Nicuşor Dan da făcut un anunţ. Anunţul lui Nicuşor Dan după „summitul” politic de […]
Anunţul lui Nicuşor Dan după „summitul” politic de la nunta lui Nazare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 septembrie 2026
13 septembrie 2026