Local

Un puști de la Centrul Rezidențial „O nouă șansă” din Târgu Frumos și-a lovit colegii cu pumnii și picioarele. Individul își va petrece adolescența după gratii – FOTO

Publicat: 29 mart. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un puști de la Centrul Rezidențial O nouă șansă din Târgu Frumos și-a lovit colegii cu pumnii și picioarele. Individul își va petrece adolescența după gratii  FOTO
Constantin Emanuel Turcu a locuit până în anul 2021, în Centrul Rezidențial „ O nouă șansă” din orașul Târgu-Frumos, județul Iași și a fost surprins, lovind alți colegi

Un puști de la Centrul Rezidențial „O nouă șansă” din Târgu Frumos și-a lovit colegii cu pumnii și picioarele peste față. La fața locului au intervenit polițiștii, care au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Individul își va petrece adolescența după gratii

Constantin Emanuel Turcu a locuit în Centrul Rezidențial „O nouă șansă” din orașul Târgu Frumos, județul Iași, până în anul 2021. În ultima perioadă, acesta a avut o atitudine agresivă față de colegii săi și în mai multe zile a fost surprins cum a exercitat acte de violență asupra lor. Pe fir au intrat polițiștii, care au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și au început o anchetă pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Un puști de la Centrul Rezidențial „O nouă șansă” din Târgu Frumos și-a lovit colegii cu pumnii și picioarele

Constantin Emanuel Turcu își va petrece adolescența după gratii, după ce a vrut să pară mai „puternic” în fața colegilor din centrul în care locuia și a început să tragă cu pumnii și cu picioarele, provocându-le leziuni la nivelul feței.

„S-a reţinut, în esență, că în data de 17.03.2021, în timp ce se afla în Centrul Rezidenţial «O nouă şansă», a lovit-o cu pumnii peste faţă pe partea civilă. În data de 24.03.2021, în timp ce se afla în Centrul Rezidenţial «O nouă şansă», a lovit-o cu pumnii şi picioarele peste faţă şi corp.

În data de 01.04.2021, în timp ce se afla în Centrul Rezidenţial «O nouă şansă» din oraşul Târgu Frumos, a lovit-o cu pumnii peste faţă pe partea civilă. În data de 19.03.2021, în timp ce se afla în centrul Rezidenţial «O nouă şansă», a lovit-o cu palma peste faţă. Fiind audiat în calitate de suspect și inculpat, a recunoscut săvârşirea infracțiunilor, însă a precizat că nu regretă comiterea lor”, au declarat oamenii legii.

Săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpat rezultă, mai presus de orice, dubiu rezonabil, din coroborarea integrală a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale. De asemenea, inculpatul a fost expertizat medico-legal psihiatric, iar concluziile medicale au fost acelea că prezintă dezvoltare psihopatică a personalității – opoziționism provocator, cu potențial major de delincvență, inculpatul fiind și exmatriculat ca urmare a săvârșirii faptei pentru care a fost judecat.

Constantin Emanuel Turcu își va petrece adolescența după gratii

Constantin Emanuel Turcu a fost trimis în judecată și a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor aflate în concurs, adică a lovit patru persoane, provocându-le leziuni vizibile.

„În temeiul art. 129, alin. 1, rap. la art. 124, alin. 1 şi 2, C. pen., rap. la art. 113, alin. 3, C.p., în condițiile art. 375, rap. la art. 396, alin. 10, NCPP., aplică inculpatului (minor la data săvârşirii faptelor), în prezent deținut în Penitenciarul Iași, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor aflate în concurs”, au mai spus anchetatorii în legătură cu ieșeanul care își va petrece adolescența după gratii.

Adauga un comentariu