Un român aflat în Londra (Marea Britanie) a fost prins în flagrant după ce și-a dat întâlnire într-un parc cu o fetiță de numai 12 ani pe care a contactat-o pe rețelele de socializare. În spatele profilului fetiței se aflau de fapt mai mulți bărbați dintr-o asociație care se ocupă cu depistarea pedofililor.
Român, prins în Anglia după ce și-a dat întâlnire cu o fetiță de 12 ani
Florin, așa cum a fost identificat românul de grupul care se ocupă cu depistarea indivizilor care racolează minori în scopuri sexuale, a fost prins în flagrant, seara trecută, într-un parc din Londra, acolo unde urma să se întâlnească cu o fetiță de 12 ani.
Românul a vorbit pe rețelele de socializare cu așa-zisa fetiță, în spatele profilului aflându-se reprezentanți ai asociației COBRA (Children Online Battling Real Abuse).
În timpul conversațiilor, tânărul a trimis mai multe clipuri video și fotografii explicite crezând că vorbește cu fetița. Ulterior, acesta i-a propus să se întâlnească într-un parc, pe timpul nopții, pentru a întreține relații intime cu minora.
Așa s-a întâmplat și noaptea trecută, atunci când românul a mers în parc, în locul indicat în conversația cu fetița, numai că în loc de copila cu care credea că se va întâlni, Florin s-a întâlnit cu reprezentanții COBRA.
Încă de la început, românul nu a negat că urma să se întâlnească cu o fetiță de 12 ani în parc, la miezul nopții, și nici că și-a dat întâlnire pentru a întreține relații intime, însă a susținut că fetița ar fi fost cea care l-a contactat și i-a propus.
Tinerii care l-au prins în flagrant l-au reținut până la sosirea unui echipaj al Poliției, iar ulterior l-au predat agenților. Aceștia l-au reținut pentru audieri, iar astăzi, după ce probele video au fost predate de cei de la COBRA, românul a fost arestat.
Un pedofil din Iași a reușit să abordeze fetițe și să obțină imagini cu carecter explicit
Anchetatorii spun că peste 1.000 de minore ar fi fost abordate de individ
Copilele pe care pedofilul le-a abordat aveau vârste cuprinse între 10 și 12 ani. „Inculpatul a intrat în contact, prin intermediul unor aplicații online, cu fete minore cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, cărora le cerea în mod explicit (după ce anterior le încuraja prin trimiterea de materiale similare înfățișându-l pe inculpat) a-i trimite materiale pornografice înfățișându-le pe acestea”, au mai precizat anchetatorii. Peste 1.000 de fetițe au fost abordate de individ, însă nu toate au căzut în plasă. Totuși, o parte dintre acestea au trimis materiale pornografice.
Pedofilul a abordat fetițe din România și din alte țări
Individul a abordat fetițe din România și din alte țări. „Astfel, s-a reținut faptul că inculpatul a abordat mai mult de 1.000 de persoane minore, multe dintre acestea urmându-i solicitările. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că majoritatea persoanelor minore contactate de către inculpat își aveau domiciliul în țări precum Rusia, Ucraina și România”, au mai arătat anchetatorii.
În cursul zilei de ieri, Tribunalul Mureș a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași și al jandarmilor din cadrul IJJ Iași.