Prima pagină » National » Un sejur de şapte zile în Mamaia, în august, de trei ori mai scump decât unul la Miami!

Un sejur de şapte zile în Mamaia, în august, de trei ori mai scump decât unul la Miami!

06 mart. 2021, 19:55,
în National

România este departe de a fi o destinaţie turistică de top, dar chiar şi aşa, unele din pretenţiile hotelierilor depăşesc uneori orice limită de bun simț.  Numită ”perla litoralului românesc”, Mamaia atrage an de an numeroşi turişti dispuşi să cheltuiască sume impresionante, doar ei știind și de ce, pentru că serviciile lasă în continuare de dorit.

Gabriela, o tânără clujeancă, dar care trăieşte de mai mulţi ani la Berlin, care trebuie să ajungă la vară în Miami, a avut surpriza să descopere că în multe situaţii prețurile cazării din Florida sunt mai mici decât cele din Mamaia, România….

În ambele cazuri, tânăra și-a căutat cazare pe booking.com, în săptămâna 7-14 august 2021, realizând o comparație între prețurile cerute de hotelierii din Mamaia şi Miami.

”Mamaia şi Miami au în comun câteva litere, dar în rest absolut nimic. Iar asta o spune cineva care a fost în ambele locuri şi a putut să le compare.

Bine, de fapt nu există termen de comparaţie. În schimb, preţurile sunt mai piperate în unele cazuri la noi decât la americani, ceea ce ar trebui să fie o surpriză. Numai că înţeleg de la prietenii din ţară că nu e tocmai o surpriză”, a scris tânăra pe Facebook.

De exemplu, un sejur de o săptămână într-un apartament dintr-un hotel de 4 stele poate ajunge la Mamaia să coste peste 10.000 de lei.

În schimb, un apartament într-un hotel tot de 4 stele, dar din Miami poate să coste doar echivalentul a 3.000 de lei, pentru şapte zile, chiar în aceeaşi perioadă.

”Un apartament la 4 stele în Nuvo Suites Hotel din Miami, pentru două persoane, în săptămâna 7-14 august costă rezervat acum 3.102 lei, adică echivalentul acestei sume în dolari.

Exact în aceeaşi perioadă, la Mamaia, avem ofertă în Hotel Scapino, tot 4 stele, la 10.150 de lei.

Prima dată am crezut că am nevoie de ochelari, apoi m-am gândit că preţul de la hotelul din Miami e exprimat în dolari, iar eu am făcut o confuzie şi am trecut lei.

Dar nu, nu am făcut nicio confuzie, era preţul exprimat în lei. Deci cazarea în Mamaia poate să coste, în condiţii asemănătoare, mai mult decât triplu decât în Miami”, a conchis tânăra.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iulie 2026
06 iulie 2026