Prima pagină » Economic Local » Un tânăr a fost prins în Iași cu un permis de conducere falsificat
Un tânăr a fost prins în Iași cu un permis de conducere falsificat

Un tânăr a fost prins în Iași cu un permis de conducere falsificat

04 mai 2020, 04:00,
Vlad Alexa în Economic Local

În urmă cu două zile, polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un bărbat care deținea un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals. În jurul orei 01:40, un tânăr, cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 24 de ani, călătorind cu un autoturism marca Renault, înmatriculat în Franța, s-a prezentat în vama Sculeni din județul Iași pentru efectuarea formalităților necesare controlului pentru trecerea frontierei.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra tânărului.

A spus că a cumpărat falsul cu 50 de euro

În bagajele personale a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, document ce nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

„Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziționat documentul de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaște, plătind suma de 50 de euro. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale”, au declarat oficialii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare și este anchetată de autorități. Un incident petrecut pe o stradă din Constanța a stârnit un val de reacții după ce imagini filmate de martori au surprins o femeie în timp ce își lovea și brusca fetița aflată lângă ea. Copila […]
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 iulie 2026
07 iulie 2026