Prima pagină » National » Un tânăr în vârstă de 20 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier chiar de ziua lui – FOTO

Un tânăr în vârstă de 20 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier chiar de ziua lui – FOTO

13 iun. 2021, 14:24,
Alexandru Ifrim în National

În localitatea Muntele Rece a avut loc o tragedie după ce un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit după ce s-a rasturanat cu maşina 150 de metri. Accidentul ar fi avut loc chiar de ziua tânărului în timp ce se desfăşura petrecerea de aniversare a acestuia. .

Pentru a ajunge la locul accidentului oamenii legii au trebuit să urce panta abruptă de 500 de metri. Această intervenţie a avut loc în timpul nopţii iar vremea de afară nu era una favorabilă. Când aceştia au ajuns la faţa locului, maşina era înfăşurată într-un cablu de energie electrică.

Potrivit dejeanul.ro, în mașină se aflau trei persoane, iar una dintre ele a reușit să sară din autoturism înainte de accident. Cealaltă persoană a fost rănită.

”Intervenție dificilă a pompierilor clujeni în urma unui grav eveniment rutier produs pe raza localității Muntele Rece. O autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD au fost alertate în această dimineață, în jurul orei 4.30, ca urmare a răsturnării unui autoturism pe o pantă foarte abruptă și la o diferență de nivel de cca 150m. Localizarea evenimentului a fost extrem de dificilă și a fost realizată în colaborare cu echipajele de poliție și jandarmi, care s-au implicat direct în intervenția salvatorilor. Accesul în zona accidentului a fost realizat pe timp de noapte și pe o ploaie torențială, fiind necesară urcarea pe o distanță de cca 500m a unei pante extrem de abrupte, cu echipamentele de descarcerare și salvare în mâini”, a transmis ISU Cluj într-un comunicat de presă.

Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost încarcerat, iar pentru a fi eliberat a fost nevoie de decapotarea maşinii.

„Pompierii au găsit autoturismul răsturnat pe o parte, cu un cablu de energie electrică înfășurat în jurul caroseriei și cu un bărbat de cca 20 de ani încarcerat în acesta. S-a acționat pentru îndepărtarea cablului și pentru descarcerarea bărbatului, prin decopertarea totală a plafonului autoturismului. Din păcate, traumatismele suferite de acesta nu erau compatibile cu viața și nu au fost posibile aplicarea manevrelor de resuscitare. Alți doi tineri au primit asistență medicală de urgență de la salvatorii SMURD și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Aceștia erau conștienți și cooperanți”, a mai transmis ISU Cluj.

Un alt tânăr și-a pierdut viața seara trecută

Un alt caz şocant s-a petrecut sâmbătă noaptea, 12 iunie 2021, în judeţul Giurgiu unde un tânăr în vârstă de 26 de ani a murit, iar alţii 3 au fost grav răniţi. Accidentul rutier a avut loc pe DJ 412 A, intre localităţile Mihăilești și Drăgănescu. Maşina în care se aflau cei 5 tineri s-a rasturant într-un şanţ, conform Mediafax.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale pentru a vedea care este starea de sănătate a victimelor, însă odată ajunşi acolo au constatat faptul că şoferul maşinii este mort. Însă ceilalţi pasageri au avut şi ei nevoie de îngrijiri medicale, iar două fete cu vârstele de 17 şi respectiv 21 de ani au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD și transportate la spital împreună un cu alt bărbat de 24 de ani. Iar cel de-al cincilea pasager a refuzat transportul la spital.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2025
13 decembrie 2025
Articole similare
Noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași. Iată cine au fost cei vizați
02:00
Noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași. Iată cine au fost cei vizați
Un medic din Iași vorbește despre cazurile de lepră confirmate în România. Dr. Florin Roșu: „Situația actuală nu este una cu risc pentru populație”
02:00
Un medic din Iași vorbește despre cazurile de lepră confirmate în România. Dr. Florin Roșu: „Situația actuală nu este una cu risc pentru populație”
DSVSA Iași a dat primele amenzi înainte de sărbători. Inspectorii și-au pus mâinile în cap când au văzut produsele pe jos și că lipsesc documente
02:00
DSVSA Iași a dat primele amenzi înainte de sărbători. Inspectorii și-au pus mâinile în cap când au văzut produsele pe jos și că lipsesc documente
Pe această stradă din Iași, regulile de circulație sunt ignorate zilnic! Polițiștii au ridicat zeci de mașini, însă problema persistă: „Majoritatea aparțin studenților”
02:00
FOTO Pe această stradă din Iași, regulile de circulație sunt ignorate zilnic! Polițiștii au ridicat zeci de mașini, însă problema persistă: „Majoritatea aparțin studenților”
Apicultorii din Iași s-au săturat de măsurile luate împotriva lor: „Noi vrem să fim lăsați în pace. Politicienii au o problemă cu noi”
02:00
Apicultorii din Iași s-au săturat de măsurile luate împotriva lor: „Noi vrem să fim lăsați în pace. Politicienii au o problemă cu noi”
Investitorii din Iași încep să câștige procesele împotriva primăriei! Denisa Ionașcu, secretarul general, vinovată de haosul din urbanism
02:00
FOTO Investitorii din Iași încep să câștige procesele împotriva primăriei! Denisa Ionașcu, secretarul general, vinovată de haosul din urbanism
Gaborul încalcă ordinul de protecție?
02:00
Gaborul încalcă ordinul de protecție?
După ani de așteptări, primăria intervine pe strada Văleni! Drumul va fi închis până la finalul anului. Mihai Chirica: „Rețeaua de canalizare este funcțională, dar sunt convins că nu pentru multă vreme”
02:00
FOTOVIDEO După ani de așteptări, primăria intervine pe strada Văleni! Drumul va fi închis până la finalul anului. Mihai Chirica: „Rețeaua de canalizare este funcțională, dar sunt convins că nu pentru multă vreme”
Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
02:00
FOTO Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
Dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iași, prima reacție cu privire la situația de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași
01:06
FOTO Dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iași, prima reacție cu privire la situația de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași