Prima pagină » Local » Un traficant de droguri din Iași vrea tratament medical! S-a săturat de arestul la domiciliu!

Un traficant de droguri din Iași vrea tratament medical! S-a săturat de arestul la domiciliu!

18 feb. 2026, 02:00, 1 ,
Alina LUPU în Local

Un traficant de droguri de risc din Iași a cerut permisiunea de a părăsi locuința în vederea tratamentului medical. Bărbatul este arestat la domiciliu din decembrie 2025 și suferă de o boală cronică care îi limitează în mod considerabil desfășurarea normală a vieții. Tânărul solicită mai multe intervale, aproape zilnic, pentru a merge la terapie.

Un traficant de droguri din Iași vrea tratament medical

Inculpatul Valentin-Daniel Brega – trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de introducerea, fără drept, în țară a drogurilor de risc și trafic de droguri de risc – a cerut instanței modificarea condițiilor arestului la domiciliu, invocând motive medicale și necesități de ordin casnic. Solicitarea a fost făcută și analizată în fața magistraților de la Tribunalul Iași.

Potrivit informațiilor din dosar, în iulie 2025 a fost dispusă măsura arestării preventive, inculpatul fiind încarcerat în Penitenciarul Iași. La fiecare 30 de zile, bărbatul contesta măsura, solicitând o măsură preventivă mai ușoară. Ulterior, la data de 8 decembrie a anului trecut, instanța a decis înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. De atunci, inculpatul se află sub supraveghere, cu obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește, exceptând situațiile aprobate expres de către judecători.

În fața instanței, bărbatul a solicitat acordarea unor permisiuni punctuale de părăsire a domiciliului. Solicitarea permisiunii a fost argumentată ca fiind imperios necesară din cauza stării de sănătate. Aceasta s-a deteriorat în perioada recentă, inculpatul suferind de atrofie, afecțiune care necesită monitorizare și terapie constantă. Avocatul a invocat inclusiv o spitalizare din perioada imediat anterioară, susținând că tratamentul recomandat de medici presupune prezența la mai multe ședințe de terapie pe parcursul săptămânii.

„Solicităm îngăduința instanței pentru ca inculpatul să poată urma un program medical bine stabilit, în zilele și la orele indicate de specialiști, exclusiv în unități medicale desemnate de instanță”, a arătat avocatul bărbatului.

Deplasările ar urma să fie strict limitate ca durată și traseu, cu respectarea tuturor obligațiilor impuse de măsura preventivă.

Pe lângă motivele medicale, inculpatul a cerut și permisiunea ca inculpatul să poată părăsi locuința o dată pe săptămână pentru a-și face cumpărăturile. Bărbatul locuiește singur și nu are alte persoane care să îl ajute în mod constant. În acest context, s-a propus stabilirea unei zile fixe, a unui interval orar determinat și a unui perimetru clar de deplasare pentru achiziționarea de alimente și produse de strictă necesitate.

Procurorul de caz este de acord cu acordarea permisiunii de a părăsi locuința

Reprezentantul Ministerului Public, procurorul de caz, a arătat că apreciază ca fiind justificată efectuarea tratamentului medical, exprimându-și acordul pentru o astfel de permisiune, în condițiile impuse de instanță.

„Având în vedere documentele medicale depuse la dosar, considerăm că se poate dispune efectuarea tratamentului”, a precizat procurorul.

De asemenea, acesta s-a declarat de acord cu solicitarea privind părăsirea domiciliului o dată pe săptămână pentru cumpărături, cu respectarea unor coordonate stricte.

După deliberare, instanța a admis parțial solicitările. Judecătorii au dispus acordarea permisiunii de a părăsi imobilul pentru deplasarea în vederea efectuării unor investigații medicale, în condițiile și la termenele ce vor fi comunicate organelor de supraveghere. Totodată, a fost aprobată cererea privind părăsirea domiciliului într-o zi pe săptămână pentru deplasarea în vederea achiziționării de alimente.

În motivarea soluției, instanța a reținut că documentele medicale justifică necesitatea evaluărilor și a procedurilor terapeutice, iar programul propus poate fi compatibil cu scopul măsurii preventive. De asemenea, judecătorii au apreciat că deplasarea săptămânală pentru cumpărături reprezintă o nevoie firească, în contextul în care inculpatul locuiește singur.

Magistrații nu i-au oferit permisiunea de a părăsi domiciliul după bunul plac

În schimb, instanța a respins cererea de acordare a permisiunii de părăsire a domiciliului pentru deplasarea la medicul cardiolog. Deși apărarea a invocat necesitatea unui consult de specialitate, judecătorii au considerat că, la acest moment, nu au fost prezentate suficiente elemente care să impună o derogare distinctă față de cele deja aprobate. Soluția poate fi reanalizată în funcție de eventuale noi înscrisuri medicale.

Dosarul în care inculpatul este judecat vizează acuzații grave, respectiv introducerea, fără drept, în țară a drogurilor de risc și trafic de droguri de risc. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform principiilor procedurii penale.

Decizia privind permisiunile de părăsire a domiciliului nu modifică măsura arestului la domiciliu, ci stabilește excepții strict limitative. Inculpatul rămâne obligat să respecte toate celelalte condiții impuse, inclusiv cele referitoare la supraveghere și la comunicarea deplasărilor aprobate.

Un traficant de droguri de risc din Iași a solicitat permisiunea administrării tratamentului medical. Bărbatul a argumentat solicitarea aducând în atenția judecătorilor de la Tribunalul Iași situația sa precară de sănătate. Acesta este arestat la domiciliu și are nevoie să părăsească locuința pentru a merge la terapie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!
O decizie care ar putea afecta sute de mii de angajați din sistemul bugetar se află în discuție în coaliția de guvernare. Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată. Șeful UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată, o măsură care, potrivit estimărilor specialiștilor de la […]
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!
Comentarii
  • Gavrila Ionuț

    Chiar dacă se află în arest la domiciliu, se poate deplasa la tratament, la ore sau la muncă dacă solicită acest lucru instantei…nu mai duceți lumea în eroare, fiți reporteri informați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 februarie 2026
18 februarie 2026