Un trecător pe Podul de la Brăila a filmat cum unele șuruburi care ar trebui să prindă balustrada se pot desprinde cu mana. Mândria politicienilor din ultima vreme, cea mai mare investiție în infrastructură în ultimii 33 de ani, arată că unele șuruburi sunt doar de formă, iar altele se desfac extrem de simplu.
„Nimic nu-i strâns. E făcut la fantezie!“, concluzionează omul.
@thiagothiago055♬ sunet original – CostiCosti
Podul de la Brăila, inaugurat cu mare fast
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat joi, 6 iulie, că noul pod peste Dunăre, inaugurat la Brăila, este „un pod al speranţei şi un pod al unirii”.
„În 2017 puţini credeau în reuşita acestui proiect. Iată că, la şase ani distanţă, suntem aici împreună să deschidem circulaţia pe acest pod, care leagă cele trei regiuni istorice. Este un pod pe care l-aş denumi un pod al speranţei, un pod al unirii, un pod al speranţelor pentru toţi românii. Acest pod este dovada că statul român ştie să investească şi să atragă bai europeni, ştie să abordeze strategic dezvoltarea regiunilor din România şi mai ales ştie să creeze oportunităţi pentru noi locuri de muncă”, a declarat Grindeanu.
El şi-a exprimat totodată speranţa că şi în următoarea perioadă domeniul transporturilor va avea „bugetul record” pe care l-a avut în ultimul an. Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat joi, fiind organizată o ceremonie la care au luat parte mai mulţi oficiali ai statului.
Vă aducem aminte că lungimea totală a podului este de 1.974,3 metri; înălţimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundaţiei, iar podul are 3 deschideri.
Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km şi cuprinde două secţiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km, şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.
La ceremonie au participat, printre alţii, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, dar şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Treaba romaneasca! Nimic nu iese bine in Romania ! Noi suntem cei care ne pricepem la toate si nimic nu iese bine. Va plangeti ca produsele sunt de calitatea a 2-a in magazinele din Romania? De ce sunt de calitatea a 2-a? Pentru ca e treaba romaneasca. Ala fura nu stiu ce produs, ala completeaza nu stiu ce, si tot asa. Sa ne bucuram ca ne.au primit in UE. Nu degeaba nu ne primesc astia in Schengen.