Prima pagină » Actualitate » Un ucrainean a lovit mașina Poliției din Satu Mare pentru a salva peste 250 kg de pietre prețioase – FOTO/ VIDEO

Un ucrainean a lovit mașina Poliției din Satu Mare pentru a salva peste 250 kg de pietre prețioase – FOTO/ VIDEO

28 oct. 2020, 12:05,
în Actualitate

Urmărire ca-n filme! Un șofer a avariat mașina Poliției pentru a-şi salva cele 250 kg de pietre semiprețioase din portbagaj

Un ucrainean a fost urmărit ca în filme de poliţia de frontieră din Satu Mare după ce a refuzat să oprească maşina pentru control. Avea şi motiv: portbagajul îi era plin de pietre semipreţioase, în valoare de peste 3 milioane de lei.

Marţi seară, în jurul orei 20.00, pe baza unor informaţii, poliţiştii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au desfăşurat o acţiune de combatere a contrabandei transfrontaliere.

Pe raza localităţii Huta Certeze, jud. Satu Mare, poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri în trafic pentru control un autoturism, înmatriculat în România. Şoferul a ignorat semnalele, şi-a continuat deplasarea, iar oamenii legii au pornit imediat în urmărirea lui. În încercarea de a evita controlul, conducătorul auto a avariat una dintre autospecialele Poliţiei de Frontieră şi s-a blocat în maşină.

Poliţiştii de frontieră au verificat autovehiculul şi au descoperit în portbagaj mai mulţi saci de rafie încărcaţi cu o cantitate semnificativă de pietre semipreţioase. Astfel, în urma inventarierii au rezultat 11 saci care conţineau aproximativ 250 kg de material solid de culoare galben-maronie, asemănător chihlimbarului.

Chihlimbar de peste 3 milioane de lei

Şoferul urmărit, în vârstă de 31 ani, s-a dovedit a avea dublă cetăţenie – maghiară şi ucraineană. El a fost dus la sediul Poliţiei de Frontieră pentru continuarea cercetărilor şi reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş.

Pietrele semipreţioase descoperite, în valoare estimată de 3,1 milioane lei, vor fi trimise spre expertiză către Centrul Gemologic Român. Autoturismul a fost indisponibilizat până la finalizarea cazului.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontiera Satu Mare au desfăşurat o acţiune specifică în zona de competenţă, în urma căreia au depistat un cetăţean ucrainean care transporta aproximativ 250 kg de pietre semipreţioase, presupuse a fi chihlimbar, în valoare de aproximativ 3,1 milioane lei. Bărbatul nu a oprit la semnalele regulamentare, încercând să evite efectuarea verificării autoturismului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Horror! O mașină a sărit în gol 20 de metri de pe Pasarela Bucium, după ce s-a izbit de un TIR. Șoferița a murit: „I se vedeau creierii” – UPDATE
Un accident rutier grav a avut loc în municipiul Iași, unde un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium în urma impactului cu un TIR. Mai multe echipaje de intervenție au fost trimise de urgență la fața locului pentru salvarea victimelor și acordarea primului ajutor. UPDATE 2: Din nefericire, șoferița a murit. Trupul neînsuflețit a […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 aprilie 2026
24 aprilie 2026