Prima pagină » National » Un vicepreședinte PSD spune că toată lumea ştie că viitorul guvern va fi cu PNL
Un vicepreședinte PSD spune că toată lumea ştie că viitorul guvern va fi cu PNL

Un vicepreședinte PSD spune că toată lumea ştie că viitorul guvern va fi cu PNL

05 nov. 2024, 22:36, 1 ,
Redacția BZI în National

Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a declarat, marţi, la Prima News, că „toată lumea ştie”, inclusiv liderii PNL și PSD, inclusiv votanții social-democrați, că după alegeri majoritatea guvernamentală va fi constituită tot de PNL şi PSD dacă scorul electoral le va permite, conform News.ro.

„Eu îi apreciez pe domnul Simonis şi pe domnul Robu, măcar ei sunt sinceri. Toată lumea ştie, o ţară întreagă ştie, conducerile PNL şi PSD ştiu şi alegătorii noştri ştiu că după ce se vor fi terminat alegerile prezidenţiale şi alegerile parlamentare, dacă scorul electoral ne va permite şi românii vor avea încredere în noi, majoritatea în Parlamentul României va fi constituită tot de PNL şi PSD, împreună, pentru Europa, pentru apartenenţa la NATO a României”, a declarat Zetea.

Acesta a precizat că singurul care nu e sincer în toată această perioadă e Nicolae Ciucă, care ar vrea să recupereze electoratul PNL pierdut în urma asocierii liberalilor cu social-democrații la guvernare.

„Este un teatru pe care îl joacă domnul Nicolae Ciucă şi care nu are absolut nicio legătură cu intenţia pe care o are PNL-ul, aceea de a face în continuare o alianţă proeuropeană cu PSD”, a completat Zetea.

Marcel Ciolacu l-a făcut ”mojic” pe Ciucă

Marcel Ciolacu a precizat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României de la Paris, că nu poate oferi informaţii despre vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, despre care presa a relatat că ar fi pregătită ca locuinţă pentru preşedintele Klaus Iohannis la terminarea mandatului, deoarece anumite documente sunt încă secretizate, dar că va pune la dispoziţia opiniei publice informaţiile referitoare la devizul total al lucrărilor, după ce va fi parcurs tot traseul necesar în vederea desecretizării.

„Eu nu pot să fiu, iarăşi, ipocrit. E normal că cunosc. Sunt primul-ministru al României. Am lucruri pe care am dreptul să le spun, lucruri pe care nu am dreptul să le spun. Am văzut mizeria care se aruncă împotriva domnului Neacşu. Nu poţi să fii atât de mojic să nu îţi asumi lucruri pe care le faci când eşti prim-ministru. Această funcţie de prim-ministru trebuie să o iei şi cu bunele şi cu relele ei”, a spus Ciolacu, citat de Agerpres.

Nicolae Ciucă a afirmat, totodată, că el nu a stat în vreo casă a RAPPS şi i-a cerut premierului Ciolacu să spună cât timp a folosit facilităţile de la RAPPS.

„Doar că diferenţa între mine şi oricare dintre cei care verbalizează acest subiect este că eu am stat în casa mea, eu nu am stat în casă de la RAPPS. Nu m-am folosit de această facilitate. Şi că au zis că îmi place la ţară, recunosc, sunt de la ţară, am stat în curte, nu îi zic bătătură, că bătătura mai are nişte anexe (…). Deci, am stat în curtea mea, nu în curtea RAPPS-ului. Când dumnealui o să explice cât timp a folosit facilităţile de la RAPPS, să vină să stea de vorbă cu mine”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iunie 2026
25 iunie 2026