Cititorul conştient de faptul că volumele de cărţi pe care le-a citit la un moment dat, nu vor mai fi recitite, va încerca să găsească un anticariat care cumpără cărţi, din mai multe motive. În primul rând, este nedrept ca volumele citite să rămână elemente decorative într-o bibliotecă. Şi mai rau ar fi să fie depozitate într-un subsol/pod şi să nu mai fie nici măcar deschise vreodată.
CumparCarti.ro este anticariatul care derulează o politică deschisă, avantajoasă pentru cei care decid să vândă chiar şi mii de volume, achiziţionând subiecte diverse. Cărţile rare, vechi sau cele tipărite în perioadă recentă fac obiectul activităţii sale continuu. Acest anticariat nu cumpără sporadic cărţi de la proprietarii care le vând, activitatea fiind constantă, stabilită în funcţie de oferta clienţilor.
Beneficiile celor care ajung să colaboreze cu anticariatul Cumpăr Cărţi
Între avantajele de care se bucura cei care decid să îşi vândă cărţile, următoarele sunt considerate mai importante:
- tranzacţia se stabileşte de comun acord între părţi: este suficient ca proprietarul cărţilor să contacteze anticariatul, ca ulterior să se stabilească ziua, ora şi locul întâlnirii. Echipa de achiziţii face tot ceea ce este posibil să îşi plieze programul în funcţie de client;
- reprezentanţii anticariatului care se ocupă de achiziţii de cărţi se deplasează la locul stabilit pentru a evalua volumele, inclusiv după orele de serviciu, când clienţii ajung acasă. De asemenea, pentru a facilita vânzarea, echipa de achizitii de cărţi lucrează inclusiv in weekend;
- singura condiţie ca o carte să poată fi vândută ține de starea în care se află Nu se vor achiziţiona cărţi rupte sau cu pagini lipsa. Prin urmare, volumele pe care proprietarii doresc să le vândă trebuie să fie într-o stare bună;
- un alt avantaj semnificativ al vânzării de carte cu preluare de la domiciliu sau chiar de la o firmă constă în faptul că preţul oferit de echipa de evaluare poate fi negociat de proprietari, acceptat sau refuzat, fără nicio consecinţă materială. De astfel, evaluarea şi deplasarea la locul tranzacţiei sunt gratuite pentru clienţi;
- tot la avantaje se poate menţiona că anticariatul achiziţionează cărţi indiferent de cantitate, din toate domeniile, de la artă, la ştiinţe, de la beletristică şi dezvoltare, la cărţi pentru copii. Volumele pot fi din ediţii vechi sau ediţii mai noi.
Câţi bani oferă anticariatul pentru cărţi?
La această întrebare nu poate fi dat un răspuns concret, dat fiind faptul că sumele de bani care se pot obţine din vânzarea cărţilor din bibliotecă nu sunt fixe. Factorii care influenţează preţul unei singure cărţi includ: vechimea, raritatea volumului, prezenţa unei amprente personale a autorului, precum un autograf sau câteva rânduri scrise de mână pe carte. Pe de altă parte, atunci când se vând mai multe cărţi, preţul final va fi influenţat si de titlurile cartilor dar si de starea acestora.