Prima pagină » International » Ungaria susține că nu va bloca aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană
Ungaria susține că nu va bloca aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană

Ungaria susține că nu va bloca aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană

11 mai 2022, 21:59,
în International

Ambasadorul ungar la Kiev, Istvan Ijgyarto, a declarat astăzi, în cadrul unui interviu acordat canalului de televiziune Espreso, că Ungaria nu va împiedica aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, atunci când va veni momentul.

„În final, aş dori să vă asigur că atunci când va începe evaluarea aderării Ucrainei la UE, Ungaria o va susţine”, a declarat ambasadorul.

Aceeași sursă îl citează de asemenea pe Ihor Jovkva, consilier diplomatic al preşedinţiei ucrainene pe probleme de integrare europeană, conform căruia Kievul nu a primit până acum niciun semnal din partea Budapestei în sensul că premierul ungar Viktor Orban ar intenţiona să blocheze aderarea Ucrainei la UE.

Mai mult de jumătate din populația UE susține integrarea Ucrainei

Potrivit unui sondaj realizat de Eurobarometru Flash, difuzat săptămâna trecută, mai mult de jumătate din populaţia tuturor statelor din UE, cu excepţia Ungariei, susţine integrarea Ucrainei.

În medie, 66% din populaţia UE a apreciat că „Ucraina ar trebui să adere la UE când va fi pregătită”, a consemnat portalul citat. În 26 de ţări din totalul de 27 de state membre ale Uniunii, proporţia celor care au afirmat că susţin aderarea Ucrainei a fost de peste 50%, Ungaria fiind singurul stat membru unde acest procent a fost de 47%, conform sursei citate.

Comisia Europeană are de gând să emită în iunie avizul său cu privire la obţinerea de către Ucraina a statului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, a anunţat, luni, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o discuție cu președintele Volodimir Zelenski, scrie Bucpress.

Ursula von der Leyen a vizitat Ungaria pentru a discuta despre sancțiunile impuse Rusiei

Săptămâna aceasta, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen s-a deplasat în Ungaria pentru a discuta cu premierul ungar, Viktor Orban, despre „securitatea de aprovizionare energetică a Europei”, în contextul în care Budapesta blochează un proiect de embargo asupra petrolului rusesc.

Ungaria le cere partenerilor săi din Uniunea Europeană garanții pentru aprovizionarea sa, aceasta fiind o țară dependentă de achizițiile de petrol din Rusia, pentru a-și da acordul pentru un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care include o sistare a achizițiilor de petrol din această țară.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iunie 2026
20 iunie 2026