Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită anul acesta la Iași prin cultură și teatru, într-un cadru simbolic, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Publicul ieșean este invitat să urmărească două spectacole excepționale ale Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, aduse la Iași în cadrul proiectului ReUniuni Teatrale, un proiect cu tradiție dedicat identității comune, limbii române și spiritului românesc.
Două seri de teatru românesc, la Sala Mare a Naționalului ieșean
Evenimentul are loc pe parcursul a două seri consecutive, 24 și 25 ianuarie, ambele spectacole fiind programate de la ora 19:00. Artiștii din Chișinău vin în fața publicului din Iași cu două dintre cele mai recente producții ale stagiunii actuale.
Pe 24 ianuarie, va fi prezentat spectacolul „Patimile după Iov”, după un text de Val Butnaru, în regia Luminiței Țâcu, iar pe 25 ianuarie, spectatorii vor putea urmări „Richard al III-lea” de William Shakespeare, în regia și versiunea scenică semnate de Petru Hadârcă.
Despre „Patimile după Iov”, echipa Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău transmite:
„Saga unei familii basarabene care devine povestea unui neam întreg, o epopee a dăinuirii în fața catastrofelor istorice. Spectacolul desenează, în tușe dramatice și cromatici cernite, portretul unei comunități care își duce existența ca pe o cruce cristică, ca pe o scară a lui Iacov înfiptă adânc în osatura umilinței și a demnității.”
Este un spectacol despre supraviețuire și demnitate, cu o distribuție amplă, în care se regăsesc actori precum Mihai Zubcu, Diana Decuseară-Onică, Alexandru Pleșca, Iurie Focșa, Doriana Zubcu-Marginean, Olga Triboi, Sergiu Vâzdoagă, Mihaela Strâmbeanu, alături de mulți alții. Spectacolul are o durată de 3 ore și 30 de minute, cu pauză.
„Richard al III-lea”, un avertisment pentru lumea de azi
Cel de-al doilea spectacol, „Richard al III-lea”, are premiera la Chișinău pe 17 ianuarie și ajunge la Iași la doar câteva zile distanță. Reprezentanții Teatrului Național din Chișinău explică sensul actual al acestei montări:
„În zilele noastre, Richard al III-lea nu mai este doar un personaj din teatrul lui Shakespeare. Îl descoperim cu groază în buletinele de știri, îl recunoaștem în discursurile și ambițiile autoritare ale unor lideri politici, iar umbra lui se întinde tot mai amenințător asupra vieții noastre.”
Aceștia mai subliniază:
„Spectacolul nu vorbește despre cocoașa fizică a lui Richard, ci despre deformarea din mintea sa – prototipul monstrului cultivat, tolerat și lăsat să conducă lumea.”
Spectacolul este gândit ca un semnal de alarmă și un îndemn la reflecție:
„Revenim la textul lui Shakespeare pentru a ne reaminti cât de periculos este să te lași sedus de fantasma mâinii de fier: o poveste menită să zguduie conștiințe, de urmărit pe scena teatrului și de asumat prin acțiune, pentru a nu deveni coșmarul lumii noastre.”
Durata spectacolului este de 2 ore și 45 de minute, cu pauză.
„Biletele sunt disponibile pe www.teatrulnationaliasi.ro și la Agenția Teatrală (informații la tel. 0232 255999)”, a transmis Oana Daian, PR Teatrul Național Iași.
Prin aceste două spectacole, Iașul devine, de Ziua Unirii, un punct de întâlnire culturală între România și Republica Moldova, într-o celebrare a teatrului, istoriei și valorilor comune.