Prima pagină » Eveniment-Social » Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași extinde sprijinul acordat studenților prin noi facilități sociale și scutiri de taxe
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași extinde sprijinul acordat studenților prin noi facilități sociale și scutiri de taxe

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași extinde sprijinul acordat studenților prin noi facilități sociale și scutiri de taxe

16 dec. 2025, 11:34,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) continuă să consolideze măsurile de sprijin dedicate studenților aflați în situații socio-economice vulnerabile, prin aprobarea unor modificări în Regulamentul privind acordarea burselor, și cele de stimulare a performanței, prin adoptarea unei noi facilități privind taxa de școlarizare.

UAIC Iași extinde sprijinul acordat studenților prin noi facilități sociale și scutiri de taxe

Senatul UAIC a adoptat propunerea de modificare a Regulamentului privind acordarea burselor și a altor forme de sprijin material, în sensul extinderii categoriilor de beneficiari ai tichetelor de masă și al uniformizării criteriilor de acordare, după cum urmează:

  • extinderea categoriilor de beneficiari, astfel încât acestea să-i includă atât pe studenții care primesc bursă socială, cât și pe cei care, deși eligibili, nu o pot accesa din cauza limitărilor bugetare;
  • posibilitatea ca tichetele de masă să fie utilizate la toate cantinele UAIC, nu doar la Cantina „Titu Maiorescu”;
  • precizarea faptului că aceste tichete reprezintă atât o modalitate de majorare a bursei sociale, cât și o formă de sprijin suplimentară pentru studenții aflați în situații de risc social, acordate din veniturile proprii ale universității, în limita fondurilor disponibile.

Prin aceste modificări, UAIC urmărește să asigure un acces mai echitabil la sprijinul material oferit studenților vulnerabili, în concordanță cu legislația națională în vigoare.

De asemenea, UAIC a aprobat scutirea taxei de școlarizare, în semestrul I al anului universitar 2025–2026, pentru studenții care sunt înmatriculați la programe de licență sau masterat, învățământ cu frecvență și care ar fi eligibili pentru a primi bursă de performanță pe baza criteriilor de evaluare, dar nu o primesc deoarece urmează o formă de învățământ cu taxă.

Pentru studenții care au achitat deja taxa de școlarizare pentru semestrul I, parțial sau integral, sumele vor fi reportate pentru semestrul al II-lea, sau vor fi restituite, la cererea studenților.

Decizia nu se aplică însă studenților care au beneficiat gratuit de școlarizare în cadrul unui program de studii universitare pe loc finanțat de la bugetul de stat, conform art. 35 alin. 8 din Legea 199/2023.

Prin aceste măsuri, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași își reafirmă angajamentul de a sprijini accesul echitabil la educație, de a consolida modalitățile de suport pentru studenții aflați în dificultate și de a valoriza performanța academică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Un elev de 13 ani a apărut într-o fotografie cu un cuțit într-o sală de clasă
Polițiștii verifică un incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, după apariția online a unei fotografii în care un elev de 13 ani ține în mână un cuțit. Un elev de 13 ani de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost identificat de polițiști după ce pe o platformă de socializare a […]
Incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Un elev de 13 ani a apărut într-o fotografie cu un cuțit într-o sală de clasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
24 octombrie 2026
24 octombrie 2026