Prima pagină » National » Unul dintre cele mai importante sindicate feroviare anunță că va declanșa grevă de avertisment la jumătatea lui septembrie
Unul dintre cele mai importante sindicate feroviare anunță că va declanșa grevă de avertisment la jumătatea lui septembrie

Unul dintre cele mai importante sindicate feroviare anunță că va declanșa grevă de avertisment la jumătatea lui septembrie

30 aug. 2023, 17:20, 1 ,
în National

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat miercuri public că în data de 15 septembrie 2023 va declanșa o grevă de avertisment la calea ferată. Greva va avea loc între orele 7,00 și 9,00, scrie Club Feroviar.

Acțiunea de protest, se arată într-un comunicat dat publicității de sindicaliști, are scopul de a atrage atenția asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat. Sindicaliștii precizează că întreaga procedură legală de declanșare a conflictului de muncă, potrivit dispozițiilor legale în materie, a fost parcursă.

”Din păcate, așa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problemele căii ferate, aflată, așa cum bine se știe, de ani și ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiștii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorități formulată cu claritate și public de către lucrătorul feroviar”, se arată în comunicatul citat.

Motivele declanșării grevei de avertisment la calea ferată

Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.

Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Pentru readucerea structurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.

Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern. Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema.

Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști. Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia românească, vor rămâne fără angajați. Deja, deficitul de angajați depășește 6.000 de oameni iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.

Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Ce mașini NU mai intră în programul Rabla 2025. Ministerul Mediului face precizări EXCLUSIV
observatornews.ro
Istoric: Europa trebuie să înceapă discuţiile pentru un scut nuclear european. NATO este mort
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Autostradă vitală pentru România. Când vor putea circula șoferii
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Ce pensie uriaşă încasează Gigi Becali în fiecare lună. Latifundiarul este şi el uimit de sumă: 'Nu am muncit...
Dailybusiness.ro
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`