Prima pagină » National » Urșii, alungați din Șumuleu Ciuc înainte de marele pelerinaj de Rusalii Catolice. Autoritățile avertizează: „Cu ursul nu e de joacă”
Urșii, alungați din Șumuleu Ciuc înainte de marele pelerinaj de Rusalii Catolice. Autoritățile avertizează:

Urșii, alungați din Șumuleu Ciuc înainte de marele pelerinaj de Rusalii Catolice. Autoritățile avertizează: „Cu ursul nu e de joacă”

06 iun. 2025, 13:20,
Redacția BZI în National

Cu o zi înainte de tradiționalul pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, autoritățile locale au organizat o acțiune de alungare a urșilor care au fost observați frecvent în zonă în ultimele săptămâni. Operațiunea a avut loc vineri dimineață, 6 iunie, și a fost derulată de Primăria Miercurea-Ciuc în parteneriat cu Asociația de Vânătoare „Szilos”, partener contractual al municipalității.

Viceprimarul Bors Bela a declarat pentru Agerpres că în timpul intervenției a fost alungat un urs, însă prezența a mai multor exemplare a fost deja confirmată în zonă, inclusiv ursoaice cu pui și tineri în căutare de hrană.

„Acțiunea a avut succes. Am găsit un exemplar și l-am alungat. Sperăm că nu va reveni până la pelerinaj. În ultimele două săptămâni, am avut numeroase apeluri la 112 despre prezența urșilor, iar toate s-au confirmat. Doar în zona Șumuleu avem o ursoaică cu trei pui, una cu doi pui, dar și urși tineri, proaspăt separați de mamă. Aceștia caută mâncare la tomberoane, fiind animale oportuniste”, a explicat viceprimarul.

Zona, sub supraveghere continuă

Autoritățile locale nu exclud organizarea unei noi acțiuni de alungare sâmbătă dimineața, în funcție de evoluția situației. În plus, o echipă de intervenție specializată va fi prezentă pe tot parcursul pelerinajului pentru a putea acționa rapid în caz de urgență.

Bors Bela a transmis un mesaj important pentru participanții la pelerinaj, în special pentru cei care ajung în zonă în cursul serii:

„Este bine să facă gălăgie, chiar să se roage cu voce tare, pentru că urșii, de regulă, evită oamenii. Important este să nu încerce nimeni să intervină sau să hrănească animalele, cu ursul nu e de joacă. Un urs tânăr de trei ani are gheare cât un deget de om. Orice apariție trebuie raportată imediat la 112, nu pe rețelele sociale!”

Un pelerinaj cu măsuri speciale de siguranță

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc este unul dintre cele mai mari evenimente religioase catolice din Europa de Est, atrăgând zeci de mii de credincioși din România și din străinătate.

Tocmai din acest motiv, autoritățile încearcă să asigure o desfășurare fără incidente, într-un context în care urșii continuă să fie o prezență constantă în apropierea zonelor locuite.

Măsurile luate reflectă îngrijorarea crescândă legată de interacțiunile dintre oameni și fauna sălbatică în zonele montane din România, o problemă tot mai frecventă în ultimii ani.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iulie 2026
10 iulie 2026