Vacanță cu peripeții la munte. Turiștii care își petrec acest sfâr;it de săptămână la Predeal petrec la unison cu urșii indiferent unde s-ar afla. După ce un urs i-a însoțit, astăzi la prânz, pe pârtia Clăbucet din Predeal, un alt urs a ieșit în urmă cu câteva munite în centrul stațiunii, aproape de zona Gării CFR. Prezența ursului a fost imediat sesizată de turiști dar și localnici, care au sunat insistent la 112. Un echipaj de la Jandermeria Montană a fost trimis în zonă pentru a goni ursul în pădure.
Salvatorii spun că ar fi vorba despre un urs de un an care nu a intrat la hibernare și care este semidomesticit. Animalul caută de mâncare și de aceea ieşi în zonele aglomerate, acolo unde turiștii umplu coșurile de gunoi cu resturile de mâncare râmase. Jandarmii îi sfătuiesc pe turiști dar și pe localnici ca în ciuda comportamentului liniștit al animalului să nu se apropie de patruped, pentru că în orice moment acesta poate deveni agresiv.