Vacanța de Paște sau vacanța de primăvară în anul școlar 2021-2022 va avea loc între datele 15 aprilie 2022 și 1 mai 2022.
Chiar dacă semestrul II este doar la început, cu toții sărim cu gândul la vacanța de primăvară. Aceasta este stabilită în jurul sărbătorilor pascale, ortodoxe și catolice, iar adesea se încearcă incorporarea lor cât mai propice. În anul acesta, 2022, vacanța va cuprinde Paștele catolic, 17 aprilie, Paștele ortodox, 24 aprilie, cât și 1 mai. Pentru toți copiii, chiar și cei ce sunt în învățământul preșcolar. Iar luni, 2 mai, toată lumea se va întoarce la școală din vacanța de Paște.
Structura semestrului II al anului școlar 2022
Semestrul II va fi format din 20 de săptămâni de cursuri. Începerea sa a avut loc în data de 17 ianuarie, iar încheierea sa va fi pe data de 10 iunie 2022. Vacanța de Paște este ultima vacanță până la cea finală ce începe pe 11 iunie. Chiar dacă vacanța dintre semestre a fost de doar 2 zile, putem spune și inexistentă, nu apar modificări în lungirea altor vacanțe datorită vacanței forțate.
Vacanța de vară
Data de 11 iunie 2022 reprezintă prima zi de vacanță și va dura până în septembrie 2022, moment în care va începe următorul an de studii. Când va începe anul de studii 2022-2023 încă nu este cunoscut, informațiile în acest scop vor fi anunțate în preajma lunii septembrie.
Elevii claselor a XII-a, a XIII-a și a VIII-a vor avea un program diferit față de ceilalți, precum și în anii anteriori. Astfel, cei ce termină liceul vor termina mai repede decât ceilalți, finalul anului școlar fiind pe data de 27 mai 2022. În schimb, cei din clasa a VII-a vor termina mai târziu decât ei, dar mai devreme decât celelalte clase. Data este anunțată ca fiind 3 iunie 2022.
Motiv pentru care, călătoriile tinerilor din vacanțe urmează a fi înlocuite cu mai multe ore pentru studii. Cu atât mai mult, datorită faptului că pandemia înca nu a luat sfârșit. Sănătatea și siguranța trebuie să fie pe primul loc, căci dacă e vorba, de distracție mereu se va găsi timp.
Vacanța de Paște 2022: Sărbători
De îndată ce se termină cursurile școlare, vacanța de Paște începe sâmbătă cu dezlegarea la untdelemn și vin cu ocazia Sâmbetei lui Lazăr (pomenirea morților). Iar a doua zi este sărbătoare cu cruce roșie, Intrarea Domnului în Ierusalim, cu dezlegare la pește. După care urmează arhicunoscuta Săptămână Mare, sau Săptămâna Patimilor. Prima săptămână din vacanța de Paște va începe așadar cu Lunea Mare.
Deniile se vor încheia pe 22 aprilie, Vinerea mare – moartea și îngroparea Domnului, iar sâmbătă va avea loc Coborârea la iad a Mântuitorului cu Învierea celor morți. Cele 3 zile de paști se vor încheia pe data de 26 aprilie. Următoarea sărbătoare cu cruce roșie ce trebuie menționată este reprezentată de Izvorul Tămăduirii, al cărui acatist este recunoscut ca find vinedecător de boli. respectiv Sfinții Mucenici din Cizic, pe data de 19 aprilie.