Prima pagină » National » Vasile Dîncu a transmis că România va produce drone și minisubmarine
Vasile Dîncu a transmis că România va produce drone și minisubmarine

Vasile Dîncu a transmis că România va produce drone și minisubmarine

28 apr. 2022, 20:43,
în National

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat marți, 26 aprilie, că în doi-trei ani, în România vor exista producții de drone și de minisubmarine.

Ministrul a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă este posibil ca în viitorul apropiat să fie deschise noi unități de fabricare a armamentului.

„Sigur. O să avem cel puţin subansamble, vom avea producţii de drone în România, vom avea producţiile de minisubmarine, vom avea producţii legate de armament şi în zona blindatelor. (…) În anii care vin, în doi – trei ani vom avea deja producţii şi am putea chiar mai repede să avem.

Există elemente care au început deja, elemente ale unor joint venture făcute cu ţările importante, cum este Germania, Italia, Statele Unite, Israel. (…) Avem deja unităţi de mentenanţă, cum este la Bacău, de exemplu, mentenanţă pentru F16, centrul naţional de mentenanţă, sperăm că vom putea acredita cât mai multe centre naţionale de mentenanţă şi pentru blindate”, a răspuns ministrul Apărării Naționale.

Parlamentul va aproba creșterea cheltuielilor din PIB

El a adăugat că, probabil, anul viitor Parlamentul va aproba creşterea cheltuielilor din PIB pentru apărare şi că există deja o listă de achiziţii în programarea din documentul strategic Armata României 2040.

„Asta înseamnă că avem un prag de raportare şi de înzestrare în 2026, unul în 2032 şi unul în 2040. Evident că dacă vom avea bani în plus în primul rând vom mări procentul din acest buget de înzestrare. Este principalul lucru şi aici sigur că vom aduce şi proiecte care trebuia să înceapă, de exemplu, în 2027 sau în 2030, le vom aduce mai aproape, dacă vom reuşi.

Contează ce sume vom avea, contează foarte mult potenţele pe care le are şi le avea în viitor, mai ales, industria noastră de apărare, pentru că în acest moment cel mai important lucru ar fi nu să cumpărăm totul din afară, ci mai degrabă să producem mai mult în România”, a menţionat Dîncu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 decembrie 2025
08 decembrie 2025
Articole similare
Se anunță sărbători liniștite la Iași! Oamenii se tem să mai folosească petardele după ce legea a fost modificată: „Este diferit față de anii trecuți”
02:00
Se anunță sărbători liniștite la Iași! Oamenii se tem să mai folosească petardele după ce legea a fost modificată: „Este diferit față de anii trecuți”
Cât sunteți dispuși să plătiți pentru cadoul perfect de Crăciun? Bijutierii din Iași vin cu soluții: „Cererea este mare”
02:00
VIDEO Cât sunteți dispuși să plătiți pentru cadoul perfect de Crăciun? Bijutierii din Iași vin cu soluții: „Cererea este mare”
Ștefan Bodoga, afaceristul care a câștigat peste 6 milioane de euro din bani publici, a mai semnat un contract fără licitație cu primăria condusă de Mihai Chirica
02:00
FOTO Ștefan Bodoga, afaceristul care a câștigat peste 6 milioane de euro din bani publici, a mai semnat un contract fără licitație cu primăria condusă de Mihai Chirica
Deși este tinerică, doctorița are prea mulți pe ea
02:00
Deși este tinerică, doctorița are prea mulți pe ea
Acest produs este realizat la Iași și este singurul din țară. Familia care l-a scos pe piață are afacerea de peste 20 de ani
02:00
FOTOVIDEO Acest produs este realizat la Iași și este singurul din țară. Familia care l-a scos pe piață are afacerea de peste 20 de ani
Imagini tulburătoare. O profesoară de limba română din Iași a vandalizat o troiță. A rupt cruci, a spart icoane și a fost nevoie de intervenția mascaților de la SAS ca să se liniștească
02:00
FOTOEXCLUSIV Imagini tulburătoare. O profesoară de limba română din Iași a vandalizat o troiță. A rupt cruci, a spart icoane și a fost nevoie de intervenția mascaților de la SAS ca să se liniștească
Primăria Iași a autorizat un proiect imobiliar în valoare de milioane de euro! Sute de apartamente vor fi construite de un fost consilier local,  în colaborare cu o firmă controlată de cetățeni din Israel
02:00
FOTO Primăria Iași a autorizat un proiect imobiliar în valoare de milioane de euro! Sute de apartamente vor fi construite de un fost consilier local,  în colaborare cu o firmă controlată de cetățeni din Israel
O manevră greșită în cartierul Tudor Vladimirescu l-a lăsat fără permisul de conducere de sărbători. Nu a fost singurul șofer tras pe dreapta
02:00
O manevră greșită în cartierul Tudor Vladimirescu l-a lăsat fără permisul de conducere de sărbători. Nu a fost singurul șofer tras pe dreapta
Pasiunea unui bărbat din Iași l-a dus la peste 12.000 de km de casă, până în Antarctica! Totul pentru a obține fotografia perfectă: „A fost o experiență de neuitat”
02:00
FOTO Pasiunea unui bărbat din Iași l-a dus la peste 12.000 de km de casă, până în Antarctica! Totul pentru a obține fotografia perfectă: „A fost o experiență de neuitat”
Oare ce boală are domn premar? Răspunde la telefon și spune că e la clinică
02:00
Oare ce boală are domn premar? Răspunde la telefon și spune că e la clinică