National

Vasluian, prins la volan de polițiștii de frontieră cu un permis neconform 

Publicat: 15 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Vasluian prins la volan de polițiștii de frontieră cu un permis neconform 
Polițiștii din Vaslui au prins un bărbat fără permis corespunzător

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 10.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Râşeşti, un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o remorcă, condus de un bărbat cu cetățenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul care conducea ansamblul rutier este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv”, a declarat purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi, comisar şef de poliţie Mihaela Denis Lazăr.

Adauga un comentariu