Prima pagină » Economic Local » Verificări în piețele din Iași. Se vor prelua probe pentru analize
Verificări în piețele din Iași. Se vor prelua probe pentru analize

Verificări în piețele din Iași. Se vor prelua probe pentru analize

12 mai 2020, 04:00,
Raluca Costin în Economic Local

Specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Iași și Oficiului Județean Fitosanitar vor efectua mai multe controale în piețele din Iași. Astfel, pe lângă verificarea documentelor de proveniență a mărfii, vor fi prelevate și probe pentru analize pentu depistarea reziduurilor de pesticide. Controalele vor viza verificarea respectării prevederilor Legii nr. 145/2014, respectiv legumele și fructele comercializate în aceste spații, dar și aspectul calității și conformității cu standardele de comercializare prevăzute de legislația comunitară și națională din sectorul legume-fructe. De asemenea, vor fi verificate etichetele produselor comercializate în piețele din Iași. Producătorii prinși că încalcă legislația vor fi sancționați cu avertisment sau amendă contravențională cuprinsă între 500 și 5.000 de lei. Inspectorii din cadrul Oficiului Județean Fitosanitar Iași monitorizează permanent nivelul de pesticide din legumele, fructele și cerealele obținute din producția internă. Anul acesta nu au fost descoperite nereguli în Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul donațiilor raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că, în 2025, românii au oferit în medie 0,9% din veniturile lor sub formă de donații, dacă sunt cumulate banii acordați organizațiilor caritabile, sprijinul oferit direct persoanelor aflate […]
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 septembrie 2026
04 septembrie 2026