National

Veste bună pentru bucureșteni. Ce se întâmplă din 15 mai

Publicat: 29 apr. 2020

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, la Antena 3, că parcurile din București ar putea fi redeschise după 15 mai, dar cu anumite restricții.

„În București luăm în discuție foarte serios și vom propune Comitetului municipal pentru situații de urgență redeschiderea parcurilor din Capitală, dar cu anumite excepții, în sensul că toți cei care se vor îndrepta către grădinile publice și parcuri vor primi la intrare un flyer informativ și li se vor aduce la cunoștință regulile de distanțare socială, de asemenea purtarea unei măști, fie că este vorba despre una medicală sau una confecționată acasă, de asemenea, evitarea locurilor aglomerate și, în ceea ce-i privește pe copii, cred că va fi riscant ca în prima etapă să se redeschidă și locurile de joacă pentru că este știut că acolo se fac cele mai mari aglomerări de persoane. Redeschiderea acestora va fi analizată”, a spus Gabriela Firea.

„Am primit multe solicitări de la populaţie pentru redeschiderea parcurilor. Tuturor ne-a fost dor să punem să facem mişcare, să respirăm aer curat. Măsurile au fost considerate dure de populaţie, dar ele au avut efecte benefice, în sensul că s-a limitat răspândirea coronavirusului”, a mai explicat primarul general.





Adauga un comentariu