Prima pagină » International » Veste bună pentru turiști. Turnul Eiffel va fi redeschis
Veste bună pentru turiști. Turnul Eiffel va fi redeschis

Veste bună pentru turiști. Turnul Eiffel va fi redeschis

09 iun. 2020, 21:45,
în International

După ce a fost închis publicului timp de peste trei luni ca urmare a pandemiei de COVID-19, Turnul Eiffel, cel mai vizitat monument din lume, se va redeschide publicului la 25 iunie, se arată marţi într-un comunicat al Societăţii care gestionează monumentul (SETE) şi preluat de EFE. Redeschiderea se va face sub „măsuri stricte de siguranţă” pentru a prezerva sănătatea vizitatorilor şi a angajaţilor monumentului.

„Suntem nerăbdători ca Turnul să primească din nou vizitatori, desigur sub măsuri de protecţie stricte şi în cadrul actualelor măsuri sanitare în vigoare”, noteză în comunicat directorul general al societăţii, Patrick Branco Ruivo.

Ascensorul principal nu va fi redeschis deocamdată

Pentru a avea acces în turn se recomandă cumpărarea biletelor pe internet, utilizarea obligatorie a măştilor de protecţie, iar un sistem de semnalizare va fi instalat în întregul monument pentru gestionarea în ordine a vizitatorilor, al căror număr va fi limitat atât pe etaje cât şi la intrare, urmând să fie efectuată o dezinfecţie zilnică a spaţiilor publice. În primul moment, accesul se va face exclusiv pe scări şi până la etajul doi, cu intrarea prin aripa de est şi ieşirea prin vest pentru a minimiza contactul între vizite. Ascensorul principal nu va fi redeschis deocamdată, iar utilizarea sa va depinde de evoluţia crizei sanitare, deşi se intenţionează să fie repus în funcţiune la vară.

Monumentul a fost închis pentru public din cauza pandemiei de coronavirus la 13 martie şi a fost folosit apoi ca simbol pentru a sprijini gesturile de solidaritate faţă de personalul sanitar şi de victimele virusului. La 20:00 (18:00 GMT), ora la care francezii ieşeau la fereastră pentru a-i aplauda pe angajaţii din domeniul sanitar, Turnului Eiffel rămânea iluminat timp de zece minute, în loc de cele 5 obişnuite, în semn de solidaritate. La intrare, a fost instalat un ecran pe care erau scrise mesaje de încurajare şi sprijin pentru victimele şi angajaţilor sanitari din prima linie şi care rămâneau aprinse timp de câteva ore în cursul nopţii.

Cum a fost vândut Turnul Eiffel

„Contele” Victor Lustig a fost cel mai mare escroc al Americii, dar cere e adevărata sa identitate? La vârsta de 46 de ani, era considerat cel mai periculos american. Cu o carieră de infractor pe măsură, „schemele” lui au zguduit SUA, dar și restul lumii. În Paris, Victor Lustig a vândut Turnul Eiffel, într-un joc al încrederii extrem de curajos- nu o dată, ci de două ori.

Victor Lustig, geniul născut într-un orășel din Austro-Ungaria, avea un șarm hipnotic, știa cinci limbi străine și a fost cel mai mare escroc din istorie. Obișnuia să înșele turiștii bogați, folosindu-se doar carisma lui.

Escrocheria carierei sale

Înșelăciunea carierei sale l-a făcut să devină cel mai mare esroc de pe planetă. A ajuns la Paris în mai 1925 și s-a prefăcut că este un oficial american. S-a prezentat la recepția cunoscutului Hôtel de Crillon, iar identitatea lui nu a fost pusă la îndoială nicio clipă. Lustig le-a trimis o scrisoare afaceriștilor de top care lucrau în industria metalului, invitându-i la hotel pentru o întâlnire:

„Din cauza greșelilor inginerești, reparațiilor mult prea costisitoare și din cauza problemelor politice despre care nu pot să vorbesc, demolarea Turnului Eiffel a devenit necesară”.

Turnul urma să fie vândut celui care ofera cea mai mare sumă pentru el. Audiența lui era captivată, iar licitațiile au curs lanț. Nu era o idee ieșită din comun. Frața încerca să își revină după Primul Război Mondial, iar administrarea construcției devenise o povară economică pentru primăria Parisului. Astfel, se dorea demolarea Turnului Eiffel și valorificarea acestuia ca fier vechi. Costurile de întreținere erau prea mari, iar guvernul francez părea să-și dorească să-l scoată din peisaj.

Lustig a fost asaltat cu oferte. „Câștigătorul” a fost Andre Poisson. Surprinzător, escrocheria lui Victor n-a ieșit la iveală. Chiar și după ce a aflat că a fost înșelat, Poisson nu l-a reclamat, pentru a nu fi umilit în ochii colegilor săi. Încurajat de succesul pe care l-a avut, „contele” Victor Lustig a repetat figura la doar o lună. De data aceasta a fost reclamat de cel înșelat, iar escrocul a fost nevoit să fugă în America.

În mod uimitor, lui Victor Lustig îi plăcea să se laude cu înșelătoriile sale și chiar scria liste pentru cei care voiau să devină escroci profesioniști. Aceste reguli încă sunt urmate de amatorii de escrocherii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București
Autoritățile au transmis recomandări pentru locuitori după explozia de la CET Vest București. O bubuitură puternică urmată de un incendiu de amploare a avut loc luni seară la CET Vest din București, generând o mobilizare masivă a echipajelor de intervenție. Incidentul a vizat mai multe transformatoare electrice, iar flăcările s-au manifestat violent, necesitând o intervenție […]
Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 aprilie 2026
21 aprilie 2026