National

Veste pentru conducătorii auto! Noi camere video de verificare a rovinietei

Publicat: 18 nov. 2019

Conducătorii auto, care circulă cu autoturismul pe rețeaua de șosele din România fără a deține o vinietă valabilă pot fi amendați contravențional. Aceștia pot fi surprinși de una din zecile de camere utilizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Camerele se regăsesc amplasate pe mai multe drumuri naționale. Listei actuale i s-au mai adăugat încă 13 noi camere video de verificare a valabilității rovinietei. Numărul total al acestora a ajuns acum la 106.

Atunci când se circulă cu un autovehicul pe șoselele din afara localităților din România, șoferii sunt obligați să plătească o taxă de drum. Taxa este bine cunoscută sub numele de rovinietă. Cadrul legal al rovinietei este stabilit de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier.

În document este prevăzut că „în baza plății unei sume de bani, șoferii pot obține dreptul de a circula cu un vehicul pe rețeaua națională de drumuri din țara noastră”.

CNAIR se asigură că șoferii își respectă obligația de a avea rovinietă valabilă cu ajutorul a nu mai puțin de 106 de camere video fixe amplasate pe mai multe drumuri, iar conducătorii auto care nu se achită de această obligație riscă amenzi de ordinul miilor de lei. Concret, persoanele surprinse de autorități circulând cu mașina pe drumurile din țara noastră fără a avea rovinietă valabilă pot fi sancționate cu amenzi de până la 4.500 de lei.

Începând de vineri, lista camerelor video cu care autoritățile verifică valabilitatea rovinietelor s-a modificat, la lista existentă adăugându-se 13 noi astfel de camere.

Pentru a le da posibilitatea de a verifica valabilitatea rovinietei, CNAIR pune la dispoziția șoferilor un instrument de căutare online, care este disponibil aici. Lista completă a tarifelor de utilizare a drumurilor naționale din 2019 se poate găsi aici.

După cum reiese din datele furnizate de CNAIR, cele mai monitorizate drumuri sunt Drumul Naţional 1 (Timişul de Sus, Sebeş, Vâlcele, Şercaia, Oşorhei, Bărcăneşti/Româneşti), Drumul Naţional 2 (Iacobeşti, Nicolae Bălcescu, Moţca, Mărăcineni), Drumul Naţional 6 (Sânnicolau Mare, Coşoveni, Mehadia, Drăgăneşti Vlaşca) şi Drumul Naţional 15 (Vaduri, Sângeorgiu de Mureş, Gârleni, Călugăreni). Nici cei care circulă pe autostrăzi nu scapă de monitorizare, și anume sunt amplasate camere video pentru verificarea rovinietei la Petreşti (A1), Glina, Feteşti (A2), Gilău şi Snagov (A3).

Pentru a identifica șoferii care circulă fără rovinietă, pe lângă camerele video fixe, CNAIR mai utilizează și 14 camere video mobile, distribuite pe întreg teritoriul național. Potrivit precizărilor reprezentanților CNAIR legate de camerele video mobile, acestea sunt amplasate “pe drumurile pe care nu sunt amplasate sistemele de camere video fixe, pe sectoarele de drumuri naţionale ce pot constitui rute ocolitoare ale punctelor fixe de control sau pe drumurile pe care se înregistrează valori mai reduse ale traficului rutier, fără a exista o procedură prestabilită de amplasare (în funcţie de zonă/drum/interval de timp)”.

Totodată, controlul existenței și a perioadei de valabilitate a rovinietei poate fi efectuat și de către personalul împuternicit al Inspectoratului General al Poliţiei Române, al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi al CNAIR (în puncte de trecere a frontierei).

Începând cu jumătatea lunii septembrie 2018, fapta de a circula cu o mașină, pe drumurile publice, ce nu are o rovinietă validă se prescrie în patru luni de la săvârșire, nu în șase luni, așa cum se întâmpla până la acel moment.



loading...

Adauga un comentariu