Prima pagină » Local » Veste proastă pentru un membru al clanului Corduneanu! Ce hotărâre au luat magistrații!
Veste proastă pentru un membru al clanului Corduneanu! Ce hotărâre au luat magistrații!

Veste proastă pentru un membru al clanului Corduneanu! Ce hotărâre au luat magistrații!

27 nov. 2019, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Judecătorii ieșeni au confirmat măsura arestării preventive, luată recent în cazul unui membru al clanului Corduneanu. Instanța a luat această măsură în ceea ce îl privește pe Alex Corduneanu, fiul lui Costel Corduneanu. Încătușarea s-a produs după ce Alex Corduneanu ar fi fost prins cu droguri asupra sa.

Unul dintre membrii clanului Corduneanu a primit o veste proastă din partea magistraților. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au confirmat măsura arestării în cazul lui Alex Corduneanu.

„Instanța constată parcursă procedura. Confirmă măsura arestării preventive și executarea mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Iași pentru inculpatul Corduneanu Alex, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu”, au precizat magistrații ieșeni. Decizia poate fi contestată.

Prins cu droguri

Amintim că, în urmă cu câteva zile, instanța a admis propunerea formulată de DIICOT Iași și a dispus arestarea preventivă a fiului clanului, Costel Corduneanu. Numai că Alex Corduneanu era internat în Institutul de Psihiatrie „Socola”, conform procedurii.

Alex Corduneanu a fost ridicat de polițiști, după ce a fost prins având asupra lui droguri. Totul s-a întâmplat la Vaslui, însă cazul a fost preluat de oamenii legii din Iași. Alex Corduneanu a precizat că avea drogurile pentru consum propriu. Cu toate acestea, el a fost ridicat și dus inițial la Institutul de Psihiatrie „Socola”.
Acesta a fost prins dintr-o întâmplare, el nefiind urmărit de polițiști. Așadar, în Bârlad a fost spart un magazin, iar suspecții au folosit o mașină roșie. Pentru a ajunge la ei, polițiștii vasluieni au organizat filtre în mai multe zone din județ.

La un moment dat, la intrarea în Vaslui, a fost trasă pe dreapta o mașină marca Seat. În mașină se aflau trei persoane. Polițiștii au încercat să discute cu șoferul și pasagerii, însă toți aveau un comportament ciudat. Oamenii legii au făcut verificări și au descoperit droguri la Alex Corduneanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2024
13 decembrie 2024