Prima pagină » Sport » Vestea cea mare vine din Germania! Bundesliga se va relua pe data de 9 mai
Vestea cea mare vine din Germania! Bundesliga se va relua pe data de 9 mai

Vestea cea mare vine din Germania! Bundesliga se va relua pe data de 9 mai

30 apr. 2020, 04:00,
în Sport

Germanii urmează foarte clar planul anunțat încă de la mijlocul acestei luni. Vor să reia fotbalul în mai și să încheie sezonul la finalul lunii iunie.
Campionatul Germaniei a fost întrerupt pe 14 martie, decizie lută în premieră după Cel de-al doilea Război Mondial. Jucătorii nemți se antrenează deja în vederea reluării sezonului. Cea mai importantă veste este că planul a fost aprobat de specialiștii din toate cele 16 landuri germane și mai este nevoie de aprobarea cancelarului Angela Merkel. Decizia este așteptată în ședința care va avea loc joi, 30 aprilie, anunță Corriere dello Sport.

„Este justificat ca fotbalul să revină pe stadioane, goale, cu reguli foarte stricte de igienă și medicale”, a declarat ministrul sportului din Germania.

Nemții vor să reia sezonul din Bundesliga pe 9 mai 2020

Christian Seifert a anunțat săptămâna trecută că a avut o discuție cu toate cele 36 de cluburi germane din primele două ligi.

„Bundesliga este pregătită să se reia, indiferent dacă va fi vorba de 9 mai sau mai târziu, însă nu noi trebuie să găsim o dată. Cei din politică vor decide. Avem mai multe opțiuni. Dacă aprobarea va veni pentru 9 mai, atunci va fi 9 mai”, a declarat Seifert.

25.000 de teste pentru COVID-19 și maximum 322 de oameni la stadion

Nemții pregătesc măsuri drastice pentru a micșora pe cât posibil posibilitatea răspândirii virusului. Federația de Fotbal din Germania a estimat că sunt necesare 25.000 de teste pentru COVID-19, iar costul total al acestora s-ar ridica la aproximativ 2,5 milioane de euro.

„Fotbalul profesionist nu va consuma nici măcar 0,4% din capacitatea de testare totală a țării”, a asigurat Seinfert.

De asemenea, toate meciurile ar urma să se dispute cu porțile închise, iar în stadion va fi permis un număr maxim de 322 de persoane, aici fiind incluși jucătorii, antrenorii, arbitrii, jurnaliștii, cameramanii, stewarzii, reprezentanții anti-doping, îngrijitorii și copiii de mingi.
Aceste 322 de persoane ar urma să fie împărțite în trei zone separate: 98 se vor afla pe teren sau în preajma acestuia, 115 vor sta în tribune, iar 109 vor rămâne în afara arenei.
Cele două echipe vor ajunge la stadion în perioade diferite, iar strângerile de mână vor fi interzise. Măștile de protecție vor fi obligatorii pentru personalul mendical, iar conferințele de presă vor avea loc virtual.
De asemenea, jucătorii ar urma să își spele singuri echipamentul pentru a preveni contaminarea cu COVID-19, iar tuturor celor care intră în arenă le va fi luată temperatura.

Bundesliga ar urma să se încheie în weekendul 27-28 iunie

Planul oficialilor din Bundesliga este ca sezonul să se reia cu etapa 26, în weekendul 9-10 mai, iar ultima rundă să aibă loc în intervalul 27-28 iunie.
Două etape intermediare ar urma să se dispute în luna iunie, iar în mai ar putea fi programate semifinalele Cupei Germaniei

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu de proporții la mai multe saloane de evenimente din Sectorul 4. Pompierii au mobilizat 12 autospeciale
Incendiu puternic la saloanele de evenimente de pe Calea Piscului, în Sectorul 4. Pompierii au mobilizat 12 autospeciale. Alte incendii au fost raportate în weekend la Satu Mare și în Vrancea. Flăcările s-au extins la mai multe saloane alipite, iar pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere. Incendiu de proporții la mai multe saloane […]
Incendiu de proporții la mai multe saloane de evenimente din Sectorul 4. Pompierii au mobilizat 12 autospeciale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 noiembrie 2026
03 noiembrie 2026