Prima pagină » National » Veşti bune! De la 1 ianuarie vor creşte alocaţiile copiilor
Veşti bune! De la 1 ianuarie vor creşte alocaţiile copiilor

Veşti bune! De la 1 ianuarie vor creşte alocaţiile copiilor

31 dec. 2019, 13:15,
în National

Cuantumul alocației de stat pentru copii se majorează cu 100% din raţă medie anuală a inflației, începând cu data de 1 ianuarie 2020, potrivit unei măsuri publicată în Monitorul Oficial.

În 2019, alocația pentru copii a fost de 300 lei pentru copiii cu vârstă de până la doi ani sau de până la trei ani, în cazul copilului cu handicap; 150 lei pentru copiii cu vârstă cuprinsă între doi ani și 18 ani, precum și tinerilor care au împlinit vârstă de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora; 300 lei pentru copiii cu vârstă cuprinsă între trei ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Pe lângă această prevedere care a fost publicată în Monitorul Oficial, mai există o propunere care vizează dublarea alocațiilor pentru copii, respectiv 600 lei pentru copiii cu vârstă de până la doi ani (trei ani pentru copiii cu handicap), 300 lei pentru copiii cu vârstă între doi și 18 ani și 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între trei ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cutremur puternic în Peru! Cel puțin șase morți și zeci de răniți. Operațiunile de căutare continuă în zonele afectate
Un cutremur de magnitudine 5,5 a lovit regiunea Junín din Peru, provocând cel puțin șase morți și 21 de răniți. Echipele de salvare continuă căutările în zonele afectate. Bilanțul provizoriu indică cel puțin șase persoane decedate, 21 de răniți și peste 300 de oameni afectați de seism, în timp ce echipele de intervenție verifică în […]
Cutremur puternic în Peru! Cel puțin șase morți și zeci de răniți. Operațiunile de căutare continuă în zonele afectate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 iulie 2026
21 iulie 2026
Articole similare