Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat spune că este obligatoriu că starea de urgenţă să fie prelungită în aprilie. Este posibilă şi o prelungire ulterioară, după 15 mai, dar asta va depinde de evoluţia pandemiei de Covid-19 la noi în ţară, cu atât mai mult cu cât, spune Raed Arafat, greul nu a trecut. Pe de altă parte, oficialul a declarat că măsurile de izolare nu se pot prelungi la nesfârşit.
”Trebuie ţinut cont şi de consecinţele economice. Viaţa nu va mai fi, totuşi, că înainte. Va trebui să învăţăm să trăim cu virusul, să ne adaptăm, cel puţin până la găsirea unui vaccin. Va fi o perioadă că în război. Până atunci însă, odată cu apropierea Paştelui ortodox, Raed Arafat nu exclude o înăsprire a măsurilor decise de autorităţi. În orice caz, se vor intensifica verificările şi controalele”, a avertizat şeful DSU, sâmbătă seara.
Raed Arafat:
„După 15 mai, rămâne să vedem. Acum, în aprilie, deci prima prelungire, este obligatorie. Am auzit multă lume zicând că n-ar fi justificată, dar totuşi măsurile trebuie menţinute, trebuie prelungite încă o perioadă. Nu este normal acum să întrerupem şi să revenim la o stare de normalitate. Ar transmite populaţiei un mesaj că lucrurile merg oricum spre bine şi atunci gata, relaxăm tot. Şi nu este cazul.
Din 15 mai, asta vom vedea cum evoluează toată situaţia, dar dacă respectăm toate regulile, poate să vedem că suntem în scădere (cazurile de Covid-19 – nr.) şi poate să se anuleze atunci starea de urgenţă şi să ne oprim. Dacă vedem că lucrurile se agravează, atunci vom decide la momentul respectiv”, scrie kanald.ro