Cancan ultimă oră

Vești triste despre Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din lume

Publicat: 16 iul. 2020

Fost profesor universitar, Adriana Iliescu a cunoscut celebritatea după ce, la aproape 67 de ani, a adus pe lume o fetiță, în urma unei fertilizări in vitro. La momentul nașterii Elizei, în ianuarie 2005, ea a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naștere unui copil.

A ocupat prima poziție a acestui clasament până în anul 2006, pe 29 decembrie, atunci când Maria del Carmen Bousada din Spania a născut un copil la 66 de ani și 358 de zile.

GÂNDUL.RO a intrat în posesia unei informații de ultimă oră despre Adriana Iliescu (azi, 82 de ani), femeia care – pe lângă bucuria de a naște și crește o fetiță la o vârstă foarte înaintată – a trecut, de-a lungul timpului, și printr-o adevărată cavalcadă a proceselor în centrul cărora s-a aflat, așa cum se întâmplă de foarte multe ori, o moștenire. Iar atunci când este vorba despre un astfel de subiect, gradele de rudenie nu mai reprezintă nicio importanță, fiecare parte susținând că are dreptate și încercând să câștige în instanță.

O naștere care a făcut înconjurul lumii și un ”miracol” medical controversat

Povestea acestei nașteri care a făcut înconjurul lumii începuse, de fapt, cu 9 ani în urmă, atunci când Adriana Iliescu început să facă tratament, la diferite clinici din țară, pentru a rămâne însărcinată. Cel care a reușit ”miracolul” a fost doctorul Bogdan Marinescu, de la Spitalul ”Panait Sârbu” din București.

Adriana Iliescu a avut o sarcină gamelară, numai că sora geamănă a Elizei a murit înainte de naștere. Eliza Maria Bogdana s-a născut prin cezariană și a cântărit 1,4 kg, fiind dusă la Secția de Terapie Intensivă și rămânând în spital încă șase săptămâni.

În decembrie 2004, Adriana Iliescu a acordat un interviu unui post de televiziune și a declarat că ”şi-a dorit întotdeauna să devină mamă, dar nu a reuşit niciodată să rămână gravidă pe cale naturală”. Mama Elizei a mai spus atunci că ”este optimistă în ceea ce priveşte viitorul ei ca mamă”, menționând că provine ”dintr-o familie longevivă”.

Această poveste de viață a dat naștere și unor controverse îndelungate referitoare la inseminarea artificală după o anumită vârstă, părerile fiind împărțite, iar corectitudinea unui astfel de demers, din punct de vedere etic, fiind pusă – de multe ori – sub semnul întrebării.

Adriana Iliescu: ”Problema este să se termine în favoarea mea”

Adriana Iliescu are, astăzi, 82 de ani și, în anii care au trecut, a dorit ca Eliza Maria Bogdana să aibă parte de o viață frumoasă și liniștită, dincolo de toate greutățile inerente fiecărei zile.

În paralel, femeia intrată în Cartea Recordurilor a dus și o luptă permanentă – în fața instanțelor de judecată – pentru partea ei de moștenire, încercând să își păstreze optimismul care o caracterizează și sperând că va avea câștig de cauză.

“Eu sper că se vor termina şi că voi câştiga, problema este să se termine în favoarea mea, judecătorii să fie obiectivi şi eu să nu mai fac alte demersuri”, declara, la un moment dat, Adriana Iliescu.

Și, completând, făcea o dezvăluire de senzația și spunea că – în cazul în care nu va avea câștig de cauză sau vârsta înaintată își va spune cuvântul – chiar doctorul Bogdan Marinescu, cel care a efectuat feritlizarea in vitro și nașul fetiței, va avea grijă de Eliza Maria Bogdana.

”Dacă nu apare vreo boală, eu cred că Dumnezeu mă va ţine să îmi văd copila bine. Iar dacă totuşi ceva se întâmpla, eu îi las moştenire două apartamente şi o las în grija doctorului Bogdan Marinescu, cel care m-a ajutat cu fertilizarea in vitro şi care este şi naşul fetiţei”, spunea Adriana Iliescu în 2018.

Moștenirea de la Bălcești, mărul discordiei

Localitatea Bălcești din județul Vâlcea a devenit un ”câmp de bătălie” între rude, punctul de pornire fiind anul 2004. Adriana Iliescu a moștenit de la părinți ”o centură de teren” care ar fi fost vândută de rudelei ei împreună cu partea lor de moștenire.

Această ”centură de teren” era, de altfel, calea de legătură între casa Adrianei Iliescu și drumul principal din Bălcești, iar între ea și Rădulescu Maria – o rudă de-a sa – tensiunea a crescut exponențial. În urma împărțirii moștenirii, Adrianei Iliescu i-a revenit o casă, plus 320 de metri pătrați.

Totul a fost în limite normale până în anul 2004, atunci când rudele Adrianei Iliescu au vândut partea lor de moștenire, iar ”centura de teren” revendicată de Adriana Iliescu a fost dată ”la pachet”. Aceasta și-a acuzat rudele că au vândut un teren – 200 de metri pătrați – care îi aparținea și care ”îi permitea să iasă din curte”. Evident, a solicitat anularea actului de vânzare-cumpărare.

Totuși, judecătorii nu i-au dat dreptate Adrianei Iliescu și, în urma tuturor expertizelor efectuate, s-a constat că rudele sale ”au fost de bună credință”, iar dreptul de proprietate ”nu i-a fost afectat”. Anul 2015 a reprezentat pierderea procesului respectic, iar Adriana Iliescu a fost obligată și la plata unor cheltuieli de judecată în valoare de 800 de lei. Mai mult, în anul 2018 și recursul i-a fost respins.

Lupta cu rudele continuă, Adriana Iliescu depune contestații în anulare

Adriana Iliescu și Rădulescu Maria duc o luptă care pare a fi fără sfârșit. Aceasta din urmă este moștenitoarea lui Rădulescu Gheorghe, decedat în anul 2012.

Contestația în anulare depusă de Adriana Iliescu a fost ”demontată” în timpul procesului, de Rădulescu Maria, pornindu-se de la premisa că ”există și excepția tardivității întrucât s-a suspendat pe data de 21 iunie 2017, cererea de repunere pe rol a fost depusă pe data de 12 iunie 2018, deci peste termenul de un an, prevăzut de dispozițiile vechiului cod de procedură civilă”.

”Totodată, nu s-a invocat nici în acest caz, un temei juridic și nu s-a procedat în termen pe rol, iar după termenul de un an s-a judecat perimarea. Învederează în privința celui de-al doilea dosar (…) că prin decizia civilă nr. 83/R din data de 16 mai 2019 a Tribunalului Vâlcea s-a admis excepția tardivității formulării cererii de recurs, decizia fiind irevocabilă”, extras din motivarea instanței.

Respingerea contestației în anulare

”Anterior, prin sentința civilă nr. 20 din data de 16 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul (…) al Judecătoriei Bălcești, s-a constatat perimată cererea de revizuire, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an, după suspendare. Prin urmare, s-a solicitat respingerea contestației în anulare, ca fiind nefondată”, au mai precizat magistrații.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 318 cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. În speță, motivele invocate de contestatoare (n.red. – Adriana Iliescu) în ambele contestații în anulare nu se încadrează în cele prevăzute în mod limitativ de art. 317 cod procedură civilă.

Extras din motivarea instanței

Instanța de judecată a hotărât, în luna octombrie a anului trecut, să respingă contestații în anulare ale Adrianei Iliescu. Totodată, aceasta a fost obligată și la plata unor cheltuieli de judecată – 1.500 lei – către Rădulescu Maria, ruda sa.

Adriana Iliescu, executată silit: ”Fără cale de atac”

Pe data de 19 iunie a acestui an, Adriana Iliescu suferă o nouă înfrângere în lupta cu Rădulescu Maria, de data aceasta rămânând fără altă cale de atac. Trebuie să plătească suma de 1.500 de lei, cheltuieli de judecată, plus toate cheltuielile aferente executării silite.

”Tip solutie: Admite cererea. Soluția pe scurt: Încuviinţează executarea silită în dosarul nr. 101/AD/2020, prin toate formele permise de lege, la cererea creditoarei RADULESCU MARIA împotriva debitoarei ILIESCU ADRIANA EMILIA, în temeiul titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 140/R/10.10.2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1634/90/2019.

Autorizează creditoarea, prin intermediul executorului judecătoresc, să treacă la executarea silită a obligaţiei debitoarei de a plăti creditoarei suma de 1.500 de lei, cheltuieli de judecată, conform titlului executoriu menţionat, la care se vor adăuga şi cheltuielile de executare silită. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 19.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în decizia magistraților de la Judecătoria Sectorului 6, București.





Adauga un comentariu