Prima pagină » Actualitate » Vicepremierul britanic Dominic Raab a demisionat, după o anchetă explozivă
Vicepremierul britanic Dominic Raab a demisionat, după o anchetă explozivă

Vicepremierul britanic Dominic Raab a demisionat, după o anchetă explozivă

21 apr. 2023, 13:10,
în Actualitate

Vicepremierul britanic Dominic Raab a demisionat, în urma anchetei în care este acuzat de intimidare a funcționarilor publici. El i-a trimis demisia premierului britanic, dar într-o scrisoare publciă a negat acuzațiile de hărțuire și a declarat că se simte „dator” să accepte rezultatul anchetei, informează Independent.

De asemenea, Raab a spus că „toate acuzațiile împotriva sa, cu excepția a două”, că rezultatele acesteia au fost „greșite” și că a stabilit un precedent periculos pentru „buna guvernare” prin stabilirea unui prag „atât de scăzut” pentru hărțuire. El a afirmat că rezultatul ar „încuraja plângerile false împotriva miniștrilor” din cadrul guvernului.

De asemenea, a sugerat că a fost victima unei vânători de vrăjitoare și a spus că ancheta nu a respectat procedurile legale.

„Acestea includ scurgerea sistematică a unor afirmații distorsionate și fabricate către mass-media, încălcând regulile anchetei și Codul de conduită al funcției publice, precum și îndepărtarea coercitivă de către un înalt funcționar a secretarilor privați dedicați din biroul meu privat din Ministerul Justiției, în octombrie anul trecut. Sper că acestea vor fi revizuite în mod independent”, a scris el.

Dominic Raab, descris ca un „tiran nepoliticos şi agresiv”

Cotidianul The Guardian a relatat, în noiembrie 2022, că desemnarea lui Dominic Raab la conducerea Ministerului Justiţiei a provocat nelinişte pentru numeroşi funcţionari, unii dintre ei luând în calcul chiar să demisioneze. Publicaţiea britanică a arătat că personalul ministerului a descris o „cultură a fricii” în interiorul instituţiei conduse de un „tiran nepoliticos şi agresiv”.

Și tabloidul The Sun a relatat că, într-un acces de furie, Raab a aruncat tomate în timpul unei reuniuni, lucru dezminţit la acea vreme de purtătorul său de cuvânt.

Downing Street 10 nu a precizat când vor fi făcute publice concluziile raportului, dar a estimat că acest lucru se va întâmpla „cât mai rapid posibil” dacă vor fi luate măsuri.

Dominic Raab a insistat în luna februarie că întotdeauna s-a „comportat într-o manieră profesionistă pe întreaga durată a mandatului său”.

„Dacă o acuzaţie de hărţuire morală este confirmată, voi demisiona”, a mai spus vicepremierul atunci.

De precizat că un alt ministru britanic, Gavin Williamson, a demisionat în noiembrie în urma unor acuzaţii de hărţuire.

Un sondaj Savanta a arătat că cca. 72% dintre alegătorii britanici sunt de părere că Dominic Raab ar trebui să demisioneze dacă a fost autorul unor acte de hărţuire, iar 44% cred că Sunak avea cunoştinţă despre aceste acuzaţii când l-a desemnat pe Raab

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`