Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, la România TV, că este nevoie de unificarea stângii pentru a bloca viitoare succese ale dreptei la următoarele alegeri. Ponta a cere însă „o stângă reformată”.
„Cei de la PSD trebuie să-şi găsească pe cineva care să-i conducă, să-i scoată din negarea realităţii. Cu ne-am luat voturile înapoi nu se ajunge nicăieri. Niciun candidat al PSD nu a luat un scor atât de prost, niciun alt candidat nu a pierdut atât de multe voturi. Eu am pierdut în turul II cu 5,3 milioane de voturi, iar Viorica Dăncilă a luat puțin peste 3 milioane de voturi. Probabil că și la alegerile locale dreapta va câștiga. Singura soluție este o stângă unită, dar o stângă unită reformată, pentru că dacă ne unim pentru a lua bătaie, degeaba ne unim. Este nevoie de un pol de stânga unit și reformat, de figuri noi”, a declarat Victor Ponta.
„Dacă era Gabriela Firea, Mircea Diaconu sau Călin Popescu-Tăriceanu în locul doamnei Dăncilă, în loc de 37% vedeam cel puțin 47%”, a mai declarat Victor Ponta.
El a spus că este inexplicabil acest insucces electoral care ar fi fost scuzabil doar după o perioadă de criză economică.
Întrebat dacă își dorește ca să intre într-un singur partid cu liderii PSD, Ponta a răspuns: „Nu sunt din același partid cu o mare parte dintre membrii săi care au gonit alegătorii cu un discurs peremist”.
Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale cu 67,1% din voturi potrivit exit poll IRES. Prezența la vot a fost de 49,87%.