Prima pagină » Cancan » Victor Ponta, dezvăluiri despre fiica adoptată: „Maria împlineşte un an alături de noi…”

Victor Ponta, dezvăluiri despre fiica adoptată: „Maria împlineşte un an alături de noi…”

12 mai 2021, 10:20,
în Cancan

Fostul premier a vorbit de curând despre copiii săi, ba chiar Victor Ponta a dat noi detalii și despre fiica adoptată anul trecut. Maria are acum șapte ani și s-a integrat perfect în familia fostului politician. Totodată, Victor și soția sa, Daciana, consideră că legea adopției de la noi este greoaie și întortocheată.

Fostul premier Victor Ponta a renunțat la politică anul trecut, după ce a pierdut alegerile, astfel că are mai mult timp să petreacă în familie. Acesta este căsătorit cu Daciana Sârbu, cu care are o fiică – Irina -, care are 13 ani. De asemenea, mai are un fiu, Andrei (18 ani), dintr-o căsnicie anterioară. Iar cel de-al treilea copil al cuplului este Maria, în vârstă de 7 ani, care provine dintr-un centru de plasament și a fost adoptată anul trecut. Zilele trecute, Victor Ponta a oferit noi detalii despre fiica adoptată a cuplului. Potrivit spuselor acestuia, Maria a împlinit un an de când a devenit membru al familiei sale.

Ce spune Victor Ponta despre fiica adoptată

Victor Ponta consideră că el și familia sa au făcut cel mai bun lucru de până acum: să accepte un nou membru în casa lor. Maria, fiica adoptată de către el și Daciana Sârbu, are acum șapte ani și va împlini un an, săptămâna viitoare, de când face parte dintr-o familie.

„Maria împlineşte un an alături de noi săptămâna viitoare. Şi toată familia consideră că am făcut cel mai bun lucru pe care puteam să-l facem vreodată”, a spus fostul prim-ministru și lider al PSD Victor Ponta.

Crede că legea adopției este „întortocheată”

Fostul lider al PRO România a mai precizat că i se pare foarte complicată legea adopției. Totuși, nu a știut acest lucru, până nu s-a lovit de ea.

„Tot timpul vorbeam cu o colegă deputat, care şi ea a adoptat, şi îi ziceam cum de nu am schimbat legea, cum de e aşa de întortocheată, pentru că, până la urmă, este interesul unui copil de a veni alături de familie. Nu am ştiut până m-am lovit că e atât de complicat”, a mai spus Victor Ponta.

Cum arată fiica adoptată a lui Victor Ponta

Victor Ponta a uimit anul trecut, în emisiunea prezentatoarei Denise Rifai, care l-a întrebat despre cel de-al treilea copil. Atunci, Victor Ponta a refuzat să dea detalii, iar ulterior, pentru a nu se da curs interpretărilor, Denise Rifai a revenit cu o explicație pe Facebook. Vedeta TV a dezvăluit că, în cele din urmă, Victor Ponta a fost de acord să se afle că are o fiică adoptată.

„Am convenit cu invitatul meu, Victor Ponta, să fiu eu cea care aduce toate clarificările legate de răspunsul său referitor la faptul că are 3 copii, și nu 2, asa cum știam cu toții până acum. Daciana Sârbu și Victor Ponta au înfiat o fetiță! Are 6 ani și se numește Maria Ponta. Un copil foarte frumos, pe care ei și l-au dorit enorm! ❤️”, a precizat la acel moment Denise Rifai.

Mai apoi, și Daciana Sârbu, soția lui Ponta, a publicat o imagine cu Maria, ținută în brațe de sora ei adoptivă.

„Cele mai mari daruri din viaţa noastră sunt oamenii. În mod miraculos şi neaşteptat, viaţa ne-a dăruit un suflet nou. Anul acesta în familia noastră a apărut Maria. Şi bucuria de a fi mamă din nou, cu toate întrebările, temerile şi încântările pe care le are orice familie în care mai vine un copil”, scria soția lui Victor Ponta despre fiica adoptată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026