Prima pagină » International » Victorie pentru Congo! Epidemia de Ebola a fost eradicată
Victorie pentru Congo! Epidemia de Ebola a fost eradicată

Victorie pentru Congo! Epidemia de Ebola a fost eradicată

03 mai 2021, 21:05,
în International

Republica Democrată Congo a declarat oficial, luni, încheierea celei de-a 12-a epidemii cauzate de virusul Ebola la aproape trei luni după reapariţia acestei boli în provincia Nord-Kivu, graţie utilizării unui vaccin, a anunţat Ministerul Sănătăţii din această ţară africană, citat de AFP şi Reuters. În total, 12 cazuri de Ebola au fost înregistrate în R.D. Congo, inclusiv şase decese. Sute de persoane au fost vaccinate după reizbucnirea epidemiei pe 7 februarie în provincia Nord-Kivu, a declarat noul ministru congolez al Sănătăţii, Jean-Jacques Mbungani.

Vaccinul rVSV-ZEBOV, fabricat de laboratorul american Merck Sharpe & Dohme (MSD), a fost utilizat pentru a preveni propagarea celei de-a 12-a epidemii de Ebola, a precizat ministrul congolez. Potrivit organizaţiei Medecins Sans Frontieres (MSF), peste 1.600 de pacienţi, persoane de contact şi rude ale persoanelor de contact au fost vaccinate.

Epidemia a reapărut în Butembo, o zonă din Nord-Kivu afectată între august 2018 şi iunie 2020 de cea mai gravă recrudescenţă a febrei hemoragice Ebola din istoria R.D. Congo, care a provocat 3.470 de infectări şi 2.287 de decese. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat precedenta epidemie din estul ţării drept o urgenţă sanitară internaţională, temându-se de o eventuală răspândire a sa.

În pofida declaraţiei de luni, guvernul congolez a îndemnat populaţia la „vigilenţă” şi i-a cerut să rămână în contact cu echipele „de supraveghere”, care vor continua să lucreze alături de autorităţile sanitare locale din Nord-Kivu, a adăugat ministrul Mbungani. Identificat în 1976 de Peter Piot şi o echipă internaţională de cercetători din care a făcut parte şi profesorul congolez Muyembe, virusul Ebola se transmite la oameni de la animale infectate.

Transmisia de la om la om se face prin lichide corporale, iar principalele simptome ale bolii sunt febră, vărsături, hemoragii şi diaree. Cea mai gravă epidemie de febră hemoragică a lovit Africa de Vest între anii 2013 şi 2016 şi a făcut peste 11.000 de victime. R.D. Congo se confruntă din martie 2019 şi cu o epidemie de COVID-19, înregistrând 29.965 de infectări şi 768 de decese. O campanie de vaccinare este în curs de desfăşurare, însă autorităţile locale nu au convins deocamdată foarte mulţi rezidenţi să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 aprilie 2026
11 aprilie 2026