Actualitate

Videoconferinţă cu miniştrii responsabili de gestionarea crizei cu Covid-19. Ce a transmis Iohannis

Publicat: 17 mart. 2020

Klaus Iohannis a discutat, în videconferinţă, marţi, 17 martie 2020, cu miniştrii responsabili de gestionarea crizei cu COVID-19, cărora le-a transmis ce a vorbit, în această dimineaţă, cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

„Primul lucru se referă la circulaţia mărfurilor în Uniunea Europeană. Se constată că măsurile luate în statele membre ale Uniunii sunt diferite. Aştept foarte urgent de la dumneavoastră o informare, până la ora 17:30, ca să pot avea un punct de vedere consolidat în videoconferinţă, să ştiu exact unde apar astfel de blocaje care ne interesează”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele le-a comunicat membrilor de Cabinet că accesul persoanelor care vin din afara Uniunii va fi limitat dacă nu pot dovedi că au o problemă urgentă de rezolvat.

Măsura nu se va aplica medicilor, diplomaţilor care vin la serviciu sau delegaţiilor oficiale.

Şeful statului le-a cerut miniştrilor să trimită către Ministerul de Interne un jurnal al măsurilor pe care le iau şi efectele acestora.

„75% dintre persoanele confirmate fie nu au simptome deloc, fie au simptome foarte uşoare. 19 persoane au fost declarate vindecate şi vor fi trimise acasă în cursul zilei de astăzi. Doar 3 cazuri avem de persoane internate la urgenţă, dar fără să fie conectate la suport ventilator. Nu avem până în momentul de faţă în România niciun deces confirmat.”, a adăugat președintele.

Preşedintele va discuta, tot prin videoconferinţă, de la ora 18.00, cu membrii Consiliului European, pe tema epidemiei COVID-19.





Adauga un comentariu