Prima pagină » Actualitate » Viiturile au făcut prăpăd în Moldova! O persoană a murit, sute evacuate, zeci de localități devastate

Viiturile au făcut prăpăd în Moldova! O persoană a murit, sute evacuate, zeci de localități devastate

28 iul. 2025, 11:00,
Redacția BZI în Bzi.ro

Zeci de pompieri au fost mobilizați încă de luni dimineață, 28 iulie, pentru a interveni în județele Suceava și Neamț, unde ploile torențiale au provocat inundații de proporții. Viiturile au lovit cu forță mai multe localități, distrugând gospodării și blocând drumuri, în timp ce autoritățile încearcă să țină sub control efectele unui dezastru natural care continuă să evolueze.

UPDATE: Circulația pe DN 17B, în apropiere de localitatea Broșteni, a fost afectată temporar din cauza apei acumulate și a aluviunilor care au acoperit șoseaua. Totodată, drumul județean DJ 209A rămâne impracticabil între Găinești și Slatina. Autoritățile intervin la fața locului pentru a curăța carosabilul și a redeschide traficul cât mai rapid.

Imaginile video au fost transmise către Cotidianul BZI de Leonard Stafie, specialist în domeniul avicol și reprezentant al Grupului de Asociații “Pentru Neam și Țară”, care se afla în comuna Broșteni.

Știre inițială: Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis că, în total, 25 de localități din nouă județe (Alba, Arad, Argeș, Botoșani, Harghita, Hunedoara, Neamț, Suceava și Vâlcea) sunt afectate de inundații și fenomene meteo extreme, precum vijelii și revărsări de râu. Cele mai grave situații se înregistrează în nordul Moldovei, unde pârâurile Dârmoxa și Neagra (în județul Suceava), dar și râul Bistrița (în județul Neamț) s-au revărsat, inundând totul în cale.

Viiturile au făcut prăpăd în Suceava și Neamț

În județul Suceava, dezastrul a fost documentat cu ajutorul dronelor, care au surprins imagini dramatice cu apa care a înghițit curți, grădini și drumuri. Într-o localitate din zona Neagra, tragedia a lovit direct: o persoană a fost găsită fără viață în albia pârâului. Pentru sprijinirea echipelor de intervenție din teren, două elicoptere SMURD au fost trimise urgent în zonă.

Situația este la fel de gravă în județul Neamț, unde localitățile Farcașa, Borca și Poiana Teiului au fost lovite de inundații severe, după ce a fost emis un cod roșu hidrologic pentru râul Bistrița. Apele învolburate au forțat autoritățile să ia măsuri drastice pentru protejarea populației.

Astfel, aproape 900 de persoane au fost evacuate preventiv. Cele mai multe (760 de oameni) au fost scoase din localitatea Farcașa, alți 100 din Borca și 30 din Poiana Teiului. Oamenii au fost duși fie la rude, fie în centre special amenajate de autoritățile locale, unde primesc sprijin și asistență.

DSU avertizează că pericolul nu a trecut, iar evaluările complete ale pagubelor sunt în desfășurare, deoarece apele continuă să crească în anumite zone. Situația rămâne extrem de volatilă, iar echipele de intervenție sunt în alertă maximă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iunie 2026
20 iunie 2026