Prima pagină » International » Viktor Orban a ținut un discurs împotriva „dictaturii liberale”. A declarat că pregăteşte o nouă lege
Viktor Orban a ținut un discurs împotriva „dictaturii liberale”. A declarat că pregăteşte o nouă lege

Viktor Orban a ținut un discurs împotriva „dictaturii liberale”. A declarat că pregăteşte o nouă lege

23 feb. 2025, 13:20,
Redacția BZI în International

Viktor Orban pregăteşte o nouă lege în săptămânile următoare împotriva ONG-urilor „care servesc intereselor străine”. Premierul maghiar a declarat că doreşte să treacă din tabăra „rebelilor” în cea a „învingătorilor”.

Viktor Orban a denunțat „imperiul liberal”, pe care este aproape să-l învingă cu ajutorul preşedintelui american Donald Trump.

„Lupta continuă”, a declarat la Budapesta premierul naţionalist, aflat în conflict de ani de zile cu Uniunea Europeană şi fosta administraţie americană democrată.

„Dar există o diferenţă importantă: de data aceasta scopul nu este să depăşim, să supravieţuim, ci mai degrabă să triumfăm.

Ne-am răzvrătit, acum vrem să câştigam”, a spus el într-un discurs.

Lupta dintre David şi Goliat

„Din perspectiva Ungariei, în lupta dintre David şi Goliat, a sosit fratele lui David, care pare a fi un tip destul de dur”, a adăugat el în discursul său anual privind starea naţiunii, referindu-se la „prietenul” său Trump.

Mai exact, Viktor Orban a declarat că pregăteşte o nouă lege în săptămânile următoare împotriva ONG-urilor „care servesc intereselor străine” şi a promis că va trimite un emisar în Statele Unite pentru a strânge „dovezi” despre o presupusă ingerinţă străină în Ungaria.

„Americanii au dezvăluit şi au făcut publică maşinăria puterii total corupte şi represive care a pompat miliarde din bugetul american pentru a cumpăra jurnalişti, judecători, politicieni, fundaţii, o vastă maşinărie care a dus la o dictatură liberală a opiniei şi de represiune politică în întreaga lume occidentală, inclusiv în Ungaria”, a spus el.

Atac la LGBTQ

La fel ca Donald Trump, care a semnat un ordin executiv luna trecută, premierul ungar a propus un amendament constituţional care stipulează că o persoană este „fie bărbat, fie femeie”.

„Îi sfătuiesc pe organizatorii Gay Pride să nu se deranjeze să pregătească parada de anul acesta: este o pierdere de bani şi timp”, a avertizat el în aplauze, fără a oferi detalii.

Premierul ungar a anunţat, de asemenea, introducerea unor beneficii fiscale pe viaţă pentru mamele cu cel puţin doi copii, transmite reuters.

De la revenirea sa la putere în 2010, Viktor Orban a fost acuzat de marea majoritate a aliaţilor săi europeni că a subminat progresiv statul de drept.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 iulie 2026
15 iulie 2026