Prima pagină » Actualitate » Vine gerul! Unde va ninge
Vine gerul! Unde va ninge

Vine gerul! Unde va ninge

16 mart. 2025, 12:45,
Redacția BZI în Actualitate

După o săptămână cu temperaturi care mai degrabă anunțau începutul verii decât mijlocul lunii martie, România se pregătește pentru o răsturnare bruscă de situație. Directorul ANM, Elena Mateescu, avertizează că vremea se schimbă radical: temperaturile scad dramatic, iar în multe zone revin gerul, lapovița și chiar ninsorile.
În București, termometrele au urcat până aproape de 30°C, dar cine și-a pus hainele groase în dulap ar putea regreta curând. Începând de săptămâna viitoare, maximele vor oscila între 3 și 14°C, iar în Capitală se vor înregistra minime de până la -4°C.

Vremea dă înapoi: iarna revine în forță

„Este posibil ca săptămâna viitoare să observăm o scădere a valorilor de temperaturi și să ne apropiem de ceea ce este normal pentru a doua decadă a lunii martie în țara noastră. Vom avea temperaturi maxime între 3 și 14°C, cu mici variații de la o zi la alta, inclusiv în Capitală, unde vor fi 7-8°C”, a explicat Elena Mateescu, la Antena 3.

Mai mult, în timpul nopții, temperaturile vor coborî sub 0°C în multe zone, iar în depresiuni vor fi chiar și -4°C. În aceste condiții, dacă vor exista precipitații, vorbim despre lapoviță și ninsoare.

Ninsori și ger la munte!

Cei care n-au apucat să se bucure de zăpadă mai au o șansă: la munte, vremea va aduce ninsori consistente. De asemenea, în nordul și centrul țării sunt așteptate precipitații mixte, în timp ce restul regiunilor vor avea parte de ploi.

„Minimele vor fi negative, în special în depresiuni. Chiar și în Capitală, vom avea minime la începutul săptămânii viitoare de -4, -2°C. La munte, treptat vor predomina ninsorile, iar în nord și centru vor fi precipitații mixte”, a mai spus Mateescu.

Dacă vremea va deveni periculoasă, ANM va transmite alerte și notificări prin sistemul RO-Alert. Așadar, iarna încă nu și-a luat complet rămas-bun!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 decembrie 2025
19 decembrie 2025
Articole similare
Campania „Prietenii lui Moș Crăciun” a ajuns anul acesta și la copilașii din Chișcăreni. Pentru cei mai mulți dintre ei, aceasta a fost prima întâlnire cu Moșul
02:00
FOTOVIDEO Campania „Prietenii lui Moș Crăciun” a ajuns anul acesta și la copilașii din Chișcăreni. Pentru cei mai mulți dintre ei, aceasta a fost prima întâlnire cu Moșul
Ce propunere i-a făcut un bărbat din Iași unei tinere de 17 ani într-un autobuz! Adolescenta s-a speriat când acesta s-a apropiat: „Mi-a zis că este oricând disponibil să mă mângâie”
02:00
Ce propunere i-a făcut un bărbat din Iași unei tinere de 17 ani într-un autobuz! Adolescenta s-a speriat când acesta s-a apropiat: „Mi-a zis că este oricând disponibil să mă mângâie”
O bătaie între doi adolescenți din Iași se putea termina cu o tragedie! Un elev de 14 ani a fost lovit pe stradă, sub privirile altor tineri. Mama victimei: „Nu mai vrea să iasă din casă, e traumatizat”
02:00
FOTOVIDEO O bătaie între doi adolescenți din Iași se putea termina cu o tragedie! Un elev de 14 ani a fost lovit pe stradă, sub privirile altor tineri. Mama victimei: „Nu mai vrea să iasă din casă, e traumatizat”
Pielea necesită și mai multă hidratare pe timpul iernii. Medic dermato-venerolog: „Chiar dacă nu este soare, razele UV sunt prezente”
02:00
Pielea necesită și mai multă hidratare pe timpul iernii. Medic dermato-venerolog: „Chiar dacă nu este soare, razele UV sunt prezente”
Un șofer din Galați și unul din Suceava au blocat împreună o stradă din Iași! Cei doi au făcut glume pe seama situației, când au revenit după mașini
02:00
FOTO Un șofer din Galați și unul din Suceava au blocat împreună o stradă din Iași! Cei doi au făcut glume pe seama situației, când au revenit după mașini
Primăria Iași va cheltui 200.000 de lei pentru organizarea evenimentelor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române! Proiectul așteaptă girul aleșilor locali
02:00
Primăria Iași va cheltui 200.000 de lei pentru organizarea evenimentelor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române! Proiectul așteaptă girul aleșilor locali
Zeci de proiecte au fost depuse în măsura DR-23 pentru afaceri din domeniul alimentar. Antreprenorii din Iași pot accesa minimum 3 milioane de euro și maximum 10 milioane de euro
02:00
Zeci de proiecte au fost depuse în măsura DR-23 pentru afaceri din domeniul alimentar. Antreprenorii din Iași pot accesa minimum 3 milioane de euro și maximum 10 milioane de euro
Două instituții importante din Iași ar putea fi comasate din 2026. Angajații se pregătesc de ce e mai rău
02:00
FOTO Două instituții importante din Iași ar putea fi comasate din 2026. Angajații se pregătesc de ce e mai rău
Cum pot fi tratate corect micozele unghiilor și ale pielii. Dr. Claudia Artenie, medic dermato-venerolog: „Degeaba tratăm unghia dacă nu dezinfectăm tot ceea ce intră în contact cu zona afectată”

Noi intervenții la noua grădiniță din Bucium! ISU a respins de două ori cererea pentru autorizare trimisă de primărie
02:00
Noi intervenții la noua grădiniță din Bucium! ISU a respins de două ori cererea pentru autorizare trimisă de primărie